Războiul din Ucraina: Aproximativ 150 de diplomați ruși expulzați din Europa în 48 de ore

Publicat: 06 apr. 2022, 07:15, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Războiul din Ucraina: Aproximativ 150 de diplomați ruși expulzați din Europa în 48 de ore

După Franța și Germania, luni, Italia, Danemarca, Suedia și Spania la rândul lor au expulzat, marți, zeci de diplomați ruși. Această expulzare forțată marchează și mai mult degradarea relațiilor cu Moscova după descoperirea masacrelor din apropierea Kievului, atribuite forțelor ruse, transmite AFP și 20 Minutes.

Italia a decis expulzarea a 30 de diplomați ruși pentru motive de securitate națională, a declarat, marți, ministrul italian al Afacerilor Externe, Luigi Di Maio. ”Această măsură, luată de comun acord cu partenerii noștri europeni și atlantici, a fost necesară din motive legate de securitatea noastră națională și în contextul situației actuale de criză legată de agresiunea nejustificată asupra Ucrainei de către Federația Rusă, a precizat șeful diplomației italiene.

Moscova neagă implicarea

Occidentalii și-au manifestat în acest week-end indignarea după descoperirea zecilor de cadavre de civili la Bucea, în nord-estul Kievului. Pe de altă parte, Rusia a respins cu fermitate implicarea sa, denunțând o punere în scenă ucraineană vizând, potrivit Moscovei, denigrarea soldaților ruși.

O amenințare pentru refugiați

Germania a anunțat că expulzează un număr ridicat de diplomați ruși la post la Berlin, potrivi ministrului Afacerilor Externe, Annalena Baerbock. Potrivit informațiilor AFP, numărul lor s-ar ridica la 40. Acești funcționari ai ambasadei Rusiei constituiau ”o amenințare pentru cei și cele care caută protecție la noi”, a motivat ea. Germania a primit peste 300.000 de refugiați ucraineni, care au fugit din cauza luptelor din țara lor începând din 24 februarie.

”Activitate contrară intereselor” Franței

Franța a anunțat expulzarea a 35 de diplomați ruși, ale căror activități sunt contrare intereselor sale, potrivit unei surse apropiate ministerului francez al Afacerilor Externe.

De asemenea, marți, Danemarca a decis expulzarea a 15 diplomați ruși pentru activități ”de spionaj pe sol danez”, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Jeppe Kofod.

Și Suedia a anunțat, marți, expulzarea a trei diplomați ruși.

A urmat Spania, care a decis expulzarea imediată a aproximativ 25 de diplomați ruși care reprezentau o amenințare la adresa intereselor țării.

De altfel, mai multe state europene deja au anunțat măsuri similare.

Diplomați spioni

La 29 martie, Belgia anunța expulzarea în termen de 15 zile a 21 de persoane care lucrau pentru ambasada și consulatul Rusiei, bănuite de implicare în ”operațiuni de spionaj și influență care amenință securitatea națională”.

În aceeași zi, Olanda decidea expulzarea a 17 persoane acreditate ca diplomați pe lângă reprezentanțele Rusiei în această țară, dar activi ca ofițeri de informații.

La 23 martie, Polonia anunța prin ministrul Internelor, Mariusz Kaminski, expulzarea a 45 de ”spioni ruși care treceau drept diplomați”.

Potrivit AFP, aproximativ 260 de diplomați ruși au fost expulzați în total din diverse țări ale Uniunii Europene de la începutul invaziei ruse. Kremlinul, la rândul lui, a denunțat, marți, lipsa de previziune europeană.