Răzvan Burleanu: Ne îngrijorează lipsa spectatorilor de pe stadioane și carantinarea

Publicat: 30 oct. 2020, 19:00, de Aurel Drăgan, în SPORT , ? cititori
Răzvan Burleanu: Ne îngrijorează lipsa spectatorilor de pe stadioane și carantinarea

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că nu se aşteaptă ca fotbalul să se oprească în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din România, el precizând că este îngrijorat însă de lipsa spectatorilor de pe stadioane, de carantinare şi de numărul mare de teste pe care le fac jucătorii.

„Suntem îngrijoraţi de cum evoluează situaţia. Mesajul meu este că nu trebuie să ne jucăm cu acest virus pentru că altfel ajunge el să se joace cu vieţile noastre. Noi nu ne aşteptăm însă ca fotbalul să se oprească, la fel cum nu ne aşteptăm ca lumea să se oprească. Ne îngrijorează însă lipsa spectatorilor de pe stadioane, carantinarea şi numărul mare de teste”, a spus preşedintele.

Acesta susţine că în actualul sezon, din cauza cazurilor de COVID-19, doar patru partide au fost decise la „masa verde”, iar una a fost amânată, la nivelul primelor trei eşaloane.

Doar patru partide decise la masa verde

„Noi avem o comunicare foarte bună cu Direcţiile de Sănătate Publică, dar şi cu Ministerul Sănătăţii. La nivelul Ligii I avem acum acest meci, Dinamo – Astra, care va fi amânat tocmai pentru că există 27 de jucători testaţi pozitiv, dacă nu greşesc. Un lucru pe care l-am învăţat în această perioadă este că nu mai poţi să planifici absolut nimic. E foarte greu de spus acum ce se va întâmpla peste o lună. Dar când am spus că sunt optimist şi că fotbalul nu se va bloca m-am referit la aceste elemente”, a explicat oficialul FRF.

Întrebat ce le transmite cluburilor care s-au arătat nemulţumite după ce jucătorii lor s-au întors infectaţi de la acţiunea echipei naţionale de tineret din urmă cu două săptămâni, Burleanu a răspuns: „Nici nouă nu ne convine când vedem cazuri la nivelul cluburilor. Ce pot să spun e că la nivelul tuturor loturilor naţionale s-au luat toate măsurile. În acelaşi timp pot să spun că este un virus pervers, în sensul în care e un virus invizibil şi nu ştii ce poţi să faci ca să preîntâmpini o asemenea situaţie. Dar putem spune că inclusiv de la nivelul cluburilor au venit jucători pozitivi la loturile naţionale şi nu am învinuit cluburile respective.”