Reacția BOR după decizia CEDO: „Dezaprobăm constant promovarea ideii de parteneriat civil”

Patriarhia Romană a reacționat după decizia CEDO prin care a cerut recunoașterea relațiilor de același sex și a subliniat că biserica ortodoxă nu este de acord cu promovarea și legiferarea parteneriatului civil. Mai mult, BOR spune că acesta este „sursa toxică a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei”.

„Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituție a căsătoriei, ci și o reală subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți, precum și sursa toxică (dovedită în alte societăți) a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei. În realitate, parteneriatul civil legalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat că România ar putea fi sancționată prin pierderea dreptului de vot în Consiliul Europei, dacă nu pune în aplicare decizia CEDO cu privire la parteneriatul civil, conform impact.ro.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că există o obligație de a proteja și recunoaște cuplurile de același sex, nu în mod obligatoriu prin instituția căsătoriei – ceea ce ar fi o alternativă parteneriatul civil. România, după decizia de astăzi, este obligată – nu ar putea fi obligată, este obligată – să adopte o legislație care să răspundă acestei decizii CEDO”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Digi24.

Acesta a mai spus că există și decizii ale Curții Constituționale în acest sens, din 2018, care arată că România ar trebui să adopte în viitor o astfel de legislație, deoarece se încalcă dreptul la viață de familie al acestor persoane de același sex.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...