Reacția OMS după ce Putin a anunțat primul vaccin anti-Covid

Publicat: 15 aug. 2020, 14:54, de Eva Mihai, în POLITICĂ , ? cititori
Reacția OMS după ce Putin a anunțat primul vaccin anti-Covid

Ministerul Sănătății rus a aprobat, săptămâna aceasta, folosirea primului vaccin pentru COVID-19 din lume. Ca reacție, OMS a semnalat că acest vaccin trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare. Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

„Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă(…)Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Vladimir Putin susține că vaccinul a trecut toate probele necesare şi permite dezvoltarea unei „imunităţi stabile” faţă de COVID-19.

Autor