Reales premier al Japoniei, Fumio Kishida schimbă un singur ministru în noul cabinet

Publicat: 10 nov. 2021, 12:14, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Reales premier al Japoniei, Fumio Kishida schimbă un singur ministru în noul cabinet

Întărit prin victoria pe care partidul său a repurtat-o în alegerile legislative din 31 octombrie, premierul nipon Fumio Kishida îşi va prezenta miercuri guvernul său post-electoral, care ar urma să rămână neschimbat, cu excepţia unui nou ministru al afacerilor externe, în timp ce un nou plan masiv de relansare economică este în curs de pregătire în Japonia, informează AFP.

Camera Inferioară a Parlamentului Japoniei s-a reunit la începutul după-amiezii, ora locală, pentru o sesiune specială în timpul căreia deputaţii l-au confirmat cu scor mare pe Kishida în funcţia de premier. Puţin mai târziu, Camera Superioară a validat numirea lui.

Kishida, 64 de ani, a preluat conducerea Partidului Liberal-Democrat (PLD, dreapta conservatoare) în septembrie, după ce fostul premier Yoshihide Suga, foarte nepopular, a decis să nu mai candideze. Kishida a condus apoi PLD spre o largă victorie în alegerile din 31 octombrie.

Guvernul post-electoral al lui Kishida, care ar urma să fie prezentat oficial mai târziu în cursul zilei de miercuri, va fi aproape neschimbat, cu excepţia noului şef al diplomaţiei, Yoshimasa Hayashi, 60 de ani, care îl va înlocui pe Toshimitsu Motegi, numit secretar general al PLD la o zi după legislative.

Hayashi, care şi-a făcut studiile la Harvard, a ocupat deja mai multe funcţii ministeriale, inclusiv la Apărare, Educaţie şi Agricultură. El conduce un grup parlamentar care promovează relaţiile între Japonia şi China şi a fost calificat de unii analişti drept moderat în ceea ce priveşte raporturile cu Beijingul.

Prioritatea lui Kishida ar urma să fie adoptarea până la sfârşitul anului a unui buget suplimentar în cadrul unui plan de relansare masiv legat de pandemie.

Potrivit mass-media locale, bugetul s-ar ridica la circa 30.000 de miliarde de yeni (230 de miliarde de euro) şi ar urma să includă distribuirea a 100.000 de yeni (765 de euro) în numerar şi în bonuri de cumpărături tuturor tinerilor cu vârste sub 18 ani.

PLD şi aliatul său Komeito (centru-dreapta) au reuşit să-şi menţină relativ neschimbate poziţiile în urma alegerilor legislative din 31 octombrie, totalizând 295 de locuri, comparativ cu 305 în legislatura precedentă, potrivit rezultatelor definitive.

Din totalul celor 465 de locuri din Camera Inferioară a Dietei (parlamentul), doar 45 sunt ocupate de femei, iar în cadrul guvernului, care numără 21 de membri (printre care Kishida), nu există decât trei femei.

Potrivit lui Michael Cucek, profesor de studii asiatice la campusul nipon al Universităţii Temple, „principalul mesaj al acestor alegeri este că vom avea continuitate”. Politica economică a lui Kishida va fi „aproape identică” celei cunoscute popular drept „Abenomics”, politica monetară foarte suplă a fostului premier Shinzo Abe, prognozează Cucek.