Reduceri de mare risc: ce spune CNAS despre tăierile de personal

Statul român intră din nou în faza lui preferată: scoate foarfeca, vorbește despre eficiență și taie înainte să lămurească exact ce taie. Pe hârtie, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală sună a disciplină. În realitate, dacă bisturiul nimerește prost, reforma se poate transforma într-o operațiune de autosabotaj.

Avertismentul vicepreședintei CNAS merge exact în această direcție:

dacă slăbești controlul, s-ar putea să recuperezi mai puțin din fraude decât economisești din salarii.

Larisa Mezinu-Bălan a lansat acest avertisment simplu și deloc confortabil:

dacă reduci prost personalul, s-ar putea să economisești niște salarii și să pierzi în schimb bani mult mai mulți, pentru că instituția nu va mai putea controla suficient de bine cum sunt cheltuite fondurile publice din sănătate. Iar în sănătate, cum știm deja, imaginația frauduloșilor e mai vie decât multe politici publice.

Ce spune, de fapt, CNAS

Avertismentul nu vine din neant și nici dintr-o instituție care n-ar avea nicio treabă cu controlul. Dimpotrivă. CNAS tocmai și-a construit, în ultimele luni, un discurs public mult mai apăsat pe zona de antifraudă.

În februarie, instituția anunța oficial că intensifică acțiunile de control pentru stoparea practicilor ilegale și pentru protejarea fondurilor publice destinate pacienților. Tot atunci s-a comunicat și un bilanț deloc mic: în 2025 au fost controlate 610 unități sanitare, iar sumele recuperate ca urmare a abaterilor depășesc 109,6 milioane de lei.

Asta schimbă puțin perspectiva.

Nu mai vorbim despre o instituție care își apără pur și simplu scaunele, ci despre una care spune: atenție, am început să găsim bani pierduți, bani cheltuiți greșit, bani decontați fraudulos, iar voi vreți să tăiați exact din mecanismul care îi poate recupera.

Și aici argumentul devine serios.

Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal. Dar întrebarea e: din ce?

Guvernul a decis, prin actele adoptate la final de februarie, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrația publică centrală. Măsurile trebuie aprobate până la 1 iulie, iar implementarea efectivă urmează în perioada 1 iulie–31 decembrie 2026. Asta înseamnă că nu discutăm despre o idee vagă, ci despre o politică deja pusă în mișcare.

Numai că exact aici începe problema.

O reducere de 10% sună frumos pe hârtie. E rotundă, simplă, vandabilă politic. Dar administrația nu este o salată de boeuf din care tai la fel din fiecare ingredient și speri că rezultatul rămâne comestibil.

Unele zone zac în grăsime birocratică pură.

Altele sunt deja subțiate la os.

Unele posturi sunt ornament.

Altele au rol direct în recuperarea de bani, în control, în verificare, în sancționare.

Dacă lovești orbește în toate, riști să economisești la salarii și să pierzi la prejudicii nerecuperate.

De ce argumentul vicepreședintei CNAS este valabil

Pentru că sănătatea nu e un domeniu în care poți spune liniștit: „mai puțin control, vedem noi”. Acolo circulă sume uriașe, contracte, decontări, servicii medicale publice și private, investigații, internări, tratamente, raportări.

Într-un asemenea ecosistem, controlul nu e decor birocratic. Este una dintre puținele frâne împotriva furtului, a decontărilor fictive și a risipei.

Mai simplu spus, dacă ai o structură care recuperează peste 100 de milioane de lei într-un an, nu poți trata oamenii care lucrează acolo ca pe o simplă coloană de Excel sacrificabilă fără consecințe. S-ar putea ca exact acea economie frumoasă pe hârtie să producă o pierdere nedorită în realitate.

Iar România are deja suficientă experiență cu reforme care arată impecabil la conferința de presă și jalnic în teren.

Dar există și o problemă: instituțiile românești folosesc adesea frica de restructurare ca scut

Aici trebuie păstrat și bunul-simț rece. Nu orice avertisment instituțional este automat adevăr revelat. Administrația românească are și reflexul de a reacționa la orice discuție despre tăieri ca și cum s-ar pregăti sfârșitul civilizației.

De multe ori, exact instituțiile care plâng cel mai tare după „resursa umană” sunt cele care au tolerat ani întregi posturi umflate, șefi inutili, dublări de atribuții și birocrație fără rost.

Așadar, întrebarea corectă nu este dacă statul trebuie sau nu să reducă cheltuielile.

Ba da, în multe zone trebuie. Întrebarea serioasă este dacă știe să deosebească între grăsime și mușchi.

Dacă Guvernul taie din posturi decorative, din suprapuneri administrative, din șefi peste șefi și din aparatul care doar plimbă hârtia, argumentul CNAS slăbește.

Dacă, însă, tai din control, din audit, din verificare și din zonele care aduc bani înapoi în sistem, atunci da, avertismentul vicepreședintei devine nu doar valabil, ci chiar grav.

Până una-alta, vicepreședinta CNAS ridică o problemă legitimă:

nu orice economie făcută la personal e economie reală. Uneori e doar o mutare de bani dintr-o coloană în alta, cu efecte mai rele câteva luni mai târziu.

Adevărata reformă nu înseamnă să tai 10% și să anunți victorie. Înseamnă să știi exact ce posturi produc valoare, ce posturi recuperează bani, ce posturi pot dispărea fără pagubă și ce structuri trebuie întărite, nu amputate.

Dacă Guvernul știe asta, măsura poate deveni utilă.

Dacă nu știe, România riscă iar ”performanța” ei preferată: să facă economii la salarii și să piardă liniștită, prin fraudă și prostie administrativă, mult mai mult decât a „salvat”.