Refacerea Uniunii Social Liberale începe din „curtea” ministrului Transporturilor, Lucian Bode

Liberalii și pesediștii lucrează foarte bine sub umbrela Ministerului Transporturilor. Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română și vicepreședintele PNL București, Horia Grigorescu îl are ca și consilier pe șeful PSD Cluj și candidatul în Parlamentul României la deputați, Ovidiu Ioan Săcară.

În urma demisiei Ancă Ciubăncan din funcția de Președinte al Organizației Municipale PSD Cluj-Napoca, s-a decis dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea în funcția de președinte interimar a profesorului Ovidiu Ioan Săcară, ocupația expert-consilier Poșta Română.





„Formula completă a întregii structuri de conducere interimare a Organizației PSD a Municipiului Cluj-Napoca va fi stabilită în cel mai scurt timp, astfel încât să se asigure atât climatul potrivit pentru organizarea alegerilor parlamentare cât și comunicarea publică a organizației PSD Cluj-Napoca”, au anunțat cei din PSD.

În 2018, pentru o scurtă perioadă de timp, Ovidiu Săcară a fost numit director general provizoriu al Poștei Române după demisia Elenei Petrașcu din mandatul de director general CNPR.

Cine este Ovidiu Ioan Săcară?

Expertul-consilie, Ovidiu Săcară lucrează la Poșta Română din martie 1996 și este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj Napoca, unde, în 1997, a obținut dublă specializare, de profesor de sport și antrenor de baschet, potrivit datelor din CV.

El are atestat de formare profesionala pentru contabilitate generală – IFES 2007 și a urmat cursurile Academiei de Lobby și Advocacy din Timișoara. În CV se descrie ca fiind bun organizator, serios, meticulos și tenace, cu o capacitate mare de orientare, analiză și sinteză în luarea deciziilor.

Cunoaște limba engleză (nivel mediu) și se prezintă ca „o persoană adaptabilă, sociabilă, cu un simț al umorului bine dezvoltat”. De asemenea, în CV scrie că este „un sportiv polivalent, consumator de muzică, spectacole și filme de bună calitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...