Referendum pentru aderarea regiunii ucrainene Herson la Rusia

Publicat: 07 iun. 2022, 14:59, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Referendum pentru aderarea regiunii ucrainene Herson la Rusia

Administrația numită de armata rusă pe teritoriul ocupat al regiunii ucrainene Herson a declarat că în regiune va avea loc un „referendum” privind o posibilă aderare la Rusia. Anunțul a fost făcut de Kirill Stremousov, numit de ruși în administrația de ocupație din regiunea Herson, susține agenția ucraineană de știri Ukrainski Novini.

„Desigur, va fi un plebiscit, pentru a vedea voința poporului… Va fi probabil un referendum pe teritoriul regiunii Herson, privind autodeterminarea”, a declarat el într-un interviu acordat presei ruse.

Stremousov nu a precizat când a fost planificat așa-numitul „referendum” și nu a oferit nici detalii despre aplicarea sa.

Potrivit acestuia, se presupune că nu mai există nicio putere legislativă pe teritoriul regiunii Herson, așa că s-a decis crearea unui „consiliu public”.

Colaboratorul a spus că acest „consiliul public” ar reprezenta locuitorii din regiune, iar membrii săi vor lua decizii provizorii.

La începutul lunii, Duma de Stat a Federației Ruse a admis că aderarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei la Rusia ar putea avea loc înainte de sfârșitul verii.