Referendum pentru unirea București–Ilfov. Propunere de reorganizare totală a zonei metropolitane
Consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, Vlad Gheorghe, propune organizarea unui referendum pentru asimilarea județului Ilfov în București și crearea unei administrații unice pentru întreaga zonă metropolitană. Potrivit acestuia, măsura ar reduce birocrația, ar aduce economii la buget și ar permite o coordonare mai eficientă a dezvoltării urbane.
„Un singur București, cu administrație unică”
Vlad Gheorghe a transmis că un referendum în județul Ilfov ar trebui organizat, însă nu pentru teme punctuale, ci pentru „asimilarea Ilfovului în București” și crearea unui „singur București”.
„Un referendum în județul Ilfov trebuie făcut. Dar pe tema corectă: asimilarea Ilfovului în București și crearea unui singur București, cu o administrație unică pentru tot arealul metropolitan”, a declarat acesta.
Potrivit consilierului, actuala organizare administrativă generează suprapuneri, lipsă de coordonare și dificultăți în implementarea proiectelor majore pentru zona metropolitană.
Autorizarea construcțiilor, problemă de coordonare
În mesajul său public, Gheorghe a comentat și decizia Consiliul Județean Ilfov de a opri temporar emiterea autorizațiilor de construire. El a apreciat inițiativa, însă a susținut că problema reală nu este suspendarea autorizațiilor, ci modul în care acestea sunt acordate.
Consilierul a afirmat că dezvoltarea imobiliară din zona București–Ilfov are loc adesea fără coordonare unitară și fără reguli clare, ceea ce duce la dezechilibre urbanistice.
Ca soluție, Vlad Gheorghe a propus implementarea unui sistem electronic centralizat pentru emiterea autorizațiilor de construire la nivelul întregii zone metropolitane, cu reguli unice, coordonare și transparență.
„Un referendum pe aceste teme – unirea administrativă și emiterea coordonată a autorizațiilor de construire – ar fi extrem de util”, a afirmat acesta.
Economii bugetare și reducerea birocrației
Vlad Gheorghe a mai susținut că desființarea Consiliului Județean Ilfov ar genera economii semnificative, fonduri care, în opinia sa, ar putea fi redirecționate către lucrări concrete, precum asfaltarea și deszăpezirea străzilor.
Totodată, acesta consideră că extinderea administrativă a Bucureștiului ar reduce birocrația și ar elimina o parte dintre organismele de cooperare dintre Capitală și Ilfov, pe care le-a descris drept structuri inutile. În opinia sa, reorganizarea ar limita in