Referendumul care nu ar schimba nimic: de ce sunt atât de bine protejate pensiile speciale ale magistraților
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/protest-declic.jpg)
O națiune întreagă își strigă scârba față de pensiile speciale ale magistraților — un sistem de privilegii obscene, cimentat în disprețul față de echitate. Milioane de români trăiesc cu pensii de mizerie, în timp ce elitele juridice se pensionează la 49 de ani cu sume care sfidează bunul-simț.
Iar când poporul, cu un ultim freamăt de demnitate, cere eliminarea acestui flagel prin referendum, Constituția iese în față ca un portar de club exclusivist și spune calm: „Nu se poate, dragă popor, stai jos. N-ai bilet la privilegiu.” În România, voința populară e un exercițiu decorativ, dacă deranjează bastioanele celor care își scriu singuri regulile.
Apelul Declic și revolta populară
Pe 5 august 2025, organizația civică Declic a lansat un apel către președintele României, Nicușor Dan, cerând organizarea unui referendum național pentru eliminarea pensiilor speciale. E o mișcare în ton cu vocea publicului, tot mai exasperat de „pensiile de nabab” ale unor magistrați care se retrag la 49 de ani cu zeci de mii de lei lunar, după ce s-au plâns ani de zile de „volumul mare de muncă”.
Românii privesc către această temă ca spre un buboi purulent al sistemului: nu doar imoral, ci și revoltător prin nepăsarea sfidătoare cu care este apărat. E clar pentru toți că acest tip de pensii nu respectă niciun criteriu de echitate, dar realitatea juridică e mult mai întortocheată decât pare.
Stelian Ion: un referendum n-ar avea putere juridică
Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, actual deputat USR, a tăiat elanul inițiativei cu un diagnostic rece: „Referendumul nu poate elimina pensiile speciale ale magistraților. Constituția nu permite asta.”
Declarațiile lui au fost clare: Curtea Constituțională a României (CCR) are ultimul cuvânt în materie de pensii speciale, iar aceasta a stabilit deja – în mod repetat – că pensia specială a magistraților este o componentă esențială a independenței justiției. Așadar, chiar dacă poporul s-ar prezenta în număr record la urne și ar vota cu o majoritate zdrobitoare pentru eliminarea acestor privilegii, efectul ar fi… nul.
„Până nu-și schimbă CCR punctul de vedere, orice referendum nu are decât valoare simbolică”, a spus Stelian Ion, adăugând că opinia publică este oricum „în marea-marea majoritate” pentru desființarea acestor pensii.
Declarațiile explozive ale șefei CSM: „11.000 lei e prea puțin”
În ecuație a intrat și o doză serioasă de cinism administrativ: Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, s-a plâns că 11.000 de lei lunar este o sumă insuficientă pentru un magistrat pensionat. Afirmația, complet ruptă de realitatea în care trăiește restul țării, a generat o undă de șoc și furie. E greu de explicat cum un om aflat în vârful justiției poate emite asemenea inepții într-un context economic dureros, în care milioane de români trăiesc sub 3000 de lei pe lună.
Stelian Ion a taxat dur poziția acesteia: „Mi se pare scandaloasă… dacă ar fi fost plătită să facă un deserviciu sistemului, nu i-ar fi reușit atât de bine.” Declarația e corectă. Tocmai asemenea ieșiri publice adâncesc prăpastia dintre sistemul juridic și societatea pe care ar trebui s-o apere.
De ce nu poate fi modificată Constituția prin referendum pe această temă?
Aici intrăm în zona grea.
Constituția României permite organizarea unui referendum consultativ sau legislativ, dar nu permite ca o decizie populară să contrazică hotărârile CCR. De asemenea, drepturile câștigate, cum sunt considerate pensiile speciale, sunt protejate constituțional, în special atunci când e vorba de magistrați – categoria cea mai protejată de sistemul juridic românesc.
Mai exact:
- Art. 1 alin. 5 impune respectarea Constituției și a supremației sale.
- CCR are rolul de „gardian” al Constituției și poate anula orice lege, inclusiv votată prin referendum, dacă o consideră neconstituțională.
- Iar CCR a spus deja că pensia specială este un drept derivat din statutul profesional, nu o „pomană”, deci eliminarea ei ar afecta independența justiției.
Cu alte cuvinte, putem vota până cădem jos – nu se schimbă nimic.
Justiția independentă sau „justiția intangibilă”?
Aici e marea dilemă: independența justiției e un principiu sacrosanct, dar a fost transformat în scut de protecție pentru privilegii nemeritate. Între apărarea unui sistem echitabil și menținerea unor rente nesimțite, statul român a ales – repetat – varianta a doua.
Justiția nu poate fi independentă câtă vreme e percepută ca fiind deasupra legii, nu în slujba ei. Și, cu toate astea, Parlamentul, Guvernul și Președinția nu au găsit niciodată curajul să forțeze o soluție, să ceară revizuirea deciziilor CCR, să inițieze modificări constituționale reale. De frica sistemului? De dragul „păcii instituționale”? Sau fiindcă, în realitate, nimeni nu vrea să deranjeze echilibrul privilegiilor?
Ce ar putea funcționa? O ofensivă legislativă de durată
Soluțiile nu sunt simple. Dar ele există:
- O revizuire constituțională serioasă, în care să fie redefinite limitele deciziilor CCR și natura pensiilor speciale.
- Un nou pact politic, în care partidele să se angajeze ferm pentru reducerea inegalităților.
- Presiune publică constantă, nu doar în forma referendumurilor simbolice, ci prin proteste, boicoturi, presiune asupra candidaților la toate nivelurile.
Nu e suficient să fim 90% împotrivă, dacă nimeni nu se ridică să transforme această majoritate morală într-o majoritate legislativă funcțională.
România, țara referendumurilor de decor
Așadar, referendumul pentru eliminarea pensiilor speciale ale magistraților ar fi doar o altă piesă din teatrul democratic românesc: poporul mimează că decide, iar sistemul râde în pumni.
Într-o țară în care elitele juridice au imunitate la sărăcie, la critică și la reformă, ideea că „voința poporului” ar putea conta este, din păcate, o iluzie frumoasă. Ce ne rămâne? Să ne enervăm? Să râdem amar? Sau, poate, să începem să votăm doar cu acei oameni care nu se tem să se ia de guler cu sistemul.
Căci, până una-alta, între „11.000 de lei e prea puțin” și „românii pot vota ce vor, noi pensia tot ne-o luăm”, democrația noastră riscă să devină doar un spectacol cu bilete scumpe pentru proștii de la parter.