Reforma care ”taie în carne vie”: acordul de culise ce unește PSD, PNL, USR și UDMR în jurul concedierilor din sistemul bugetar

Când patru partide care abia se suportă ajung, brusc, de acord asupra unui singur lucru, e semn că ori urmează o lovitură politică majoră, ori o mișcare disperată. De data aceasta, e amândouă. „Reforma administrativă” anunțată pe surse și convenită între Grindeanu, Bolojan, Kelemen Hunor și Fritz nu e o simplă cosmetizare a statului: e o operație la rece, cu bisturiul politic în mână. Peste 12.000 de bugetari urmează să fie concediați în 2026, iar mesajul e limpede: bugetul se taie cu 10%, fără excepții.

Coaliția celor patru și primul obiectiv comun din politica românească: austeritatea

Întâlnirea de marți, inițiată între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, s-a transformat într-o discuție extinsă cu participarea liderului UDMR Kelemen Hunor și a primarului Timișoarei Dominic Fritz. Rezultatul: o înțelegere comună pentru susținerea proiectului de reformă administrativă propus de Cseke Attila — același ministru care a mai încercat, în 2021, o raționalizare a aparatului public, blocată atunci politic.

De data aceasta, PSD, PNL, USR și UDMR și-au pus semnătura informală pe aceeași formulă de reducere a personalului din sistemul bugetar: minus 10% oameni, nu doar posturi.

E pentru prima dată când un asemenea consens traversează tot spectrul politic — de la stânga administrativă la dreapta tehnocratică — cu un scop comun: tăieri masive în structura statului.

Ce înseamnă „minus 10%”: nu o economie de birou, ci oameni dați afară

Diferența majoră față de încercările anterioare este că nu mai vorbim de „optimizări”, „înghețări de posturi” sau „eficientizări”.

Proiectul agreat impune reducerea efectivă a personalului ocupat, adică aproximativ 12.000 de bugetari care vor fi concediați până la finalul anului viitor.
Măsura se aplică în toate palierele: primării, consilii județene, instituții subordonate și administrația centrală.

Adică, nimeni nu scapă.

Pentru prima dată, primarii și șefii de consilii județene – obișnuiți să suporte singuri costul electoral al austerității – vor putea spune: „nu doar noi tăiem, ci și ministerele de la centru”.

„Dilema 10%”: între cosmetizare și măcel birocratic

Discuțiile din ultimele săptămâni au fost tensionate.
PSD, sprijinit de baronii locali, voia o flexibilitate regională – fiecare să facă economia de 10% cum crede: prin comasări, pensionări anticipate sau blocări de posturi vacante.
De partea cealaltă, UDMR, prin Cseke Attila, a cerut cifre clare: zece la sută dintre posturile ocupate trebuie să dispară fizic din organigramă, pentru ca reforma să fie măsurabilă și, mai ales, să dea bine politic în fața Bruxelles-ului.

Până la urmă, a câștigat modelul Cseke: matematic, sec, ușor de raportat în statistici.
Ce rămâne în urmă, însă, va fi haosul funcțional din instituțiile mici – acolo unde o reducere cu 10% poate însemna oprirea activității.
În timp ce în marile structuri de la București, concedierea a zece funcționari din cinci sute nu schimbă nimic.

De la 40% pe hârtie la 10% în realitate: drumul spre irelevanța „Reformei”

Procentul de 10% e, de fapt, jenant dacă ne aducem aminte cum a fost vândută inițial „Marea Reformă a statului”.

La debut se vorbea curajos de reduceri de până la 40% în aparatul bugetar – și chiar și acele 40% ar fi fost abia un început, într-o țară în care estimările vorbesc de aproximativ 350.000 de oameni în exces în „administrație”.

De la 40% la 10% e exact drumul de la reformă dureroasă, dar serioasă, la gadget cosmetic de prezentat la Bruxelles.

Nu mai vorbim de restructurare, ci de o corecție timidă, aproape simbolică, menită să dea bine în PowerPoint și să nu supere prea tare rețelele locale de sinecuri.

În termeni practici, „reforma de 10%” riscă să fie doar încă o bilă colorată în bilanțul guvernului, fără să schimbe radical modul în care funcționează statul român – suprapopulat cu șefi, subfinanțat la execuție și, mai ales, profund ineficient pentru cetățean.

Reformă cu asumare, adică fără dezbatere

Guvernul va merge pe angajarea răspunderii în Parlament – adică fără negocieri, fără amendamente și fără discuții publice.
E o formulă politică elegantă, dar brutală democratic: proiectul va trece automat, iar opoziția nu are altă armă decât o moțiune de cenzură care, realist, nu are nicio șansă să treacă.

Când tăierile se fac fără vot, înseamnă că și cei care le aplică se tem să le explice.

Cine pierde: sistemul mic, dar util

Așa-numita „reducere uniformă” e o greșeală clasică în administrație.
Instituțiile subdimensionate – spitale rurale, direcții agricole, inspectorate de mediu sau case de pensii locale – nu au de unde să taie fără să paralizeze activitatea.
În schimb, structurile gonflate, pline de funcții politice și cabinete de consilieri, vor amortiza ușor șocul.

Rezultatul?

Nu se reduce birocrația reală, ci doar vizibilitatea socială a aparatului bugetar.

De ce acum: presiunea Bruxelles-ului și obsesia deficitului

România e deja sub lupa Comisiei Europene pentru deficitul bugetar excesiv, iar pachetul 2 al reformelor – cerut de Ilie Bolojan ca precondiție pentru fondurile din PNRR – cere exact asta: reducerea cheltuielilor cu personalul.

Guvernul vrea să arate că face reformă, chiar și dacă o face simbolic.

Bolojan joacă rolul de arhitect tehnocrat, Grindeanu îl execută politic, Hunor asigură echilibrul minoritar, iar Fritz aduce patina de „nou” european.
Un cvartet improbabil, dar perfect sincronizat în interesul unui singur obiectiv:

să arate Bruxelles-ului o reformă „credibilă”, chiar dacă plătită cu fluturașii de salariu a doar 12.000 de oameni.

Reforma de stat începe cu cei care nu contează

Adevărul e crud: reforma nu începe niciodată de sus.
Nu de la cabinetele ministeriale, nu de la direcțiile generale și nici de la secretarii de stat.
Se începe mereu de la funcționara de la ghișeu, de la inspectorul care verifică dosare, de la contabila care întocmește fluturașii de salariu.
Cei vizibili, nu cei puternici.

Așa se face „ordine” în România:

Tăind din rândul celor fără voce.
Și, paradoxal, cu sprijinul unanim al partidelor care, altfel, nu sunt de acord nici măcar asupra culorilor drapelului național.