Reforma lui Bolojan și rezistența sistemului: cine este eternul apărător al cheltuielii fără limită

Bolojan vorbește despre înghețarea salariilor și pensiilor pentru 2026 ca măsură de echilibru, iar PSD sare imediat în aer, pozând în apărătorul poporului. De fapt, partidul își joacă rolul preferat: cel al guvernantului populist care contestă propriul guvern.

Premierul Ilie Bolojan a lansat ideea înghețării salariilor și pensiilor pentru anul 2026, o măsură temporară menită să stabilizeze bugetul și să dea răgaz reformelor aflate în derulare. În loc să o trateze rațional, PSD a transformat-o într-un nou prilej de spectacol.

Mihai Fifor, Marius Budăi și ceilalți reprezentanți ai partidului au ieșit rapid cu mesaje patetice despre „drepturile românilor” și „nevoia de creștere”. E o piesă pe care o știm deja: PSD guvernează, dar face opoziție. Când trebuie să fie responsabil, e populist; când e la putere, se comportă ca în campanie.

Realitatea bugetară

România trăiește de ani de zile cu un deficit cronic. Colectarea e slabă, ANAF bâjbâie între promisiuni de digitalizare și eșalonări eterne, iar cheltuielile au explodat odată cu dublarea aparatului bugetar.

În aceste condiții, o înghețare temporară a veniturilor nu e o măsură de cruzime, ci una de igienă financiară.

Nu înseamnă tăieri, ci o pauză necesară.
Pensiile și salariile au crescut neîntrerupt în ultimul deceniu, de multe ori fără legătură cu productivitatea sau resursele reale ale statului.

Bolojan, cu realismul său de contabil transformat în premier, spune ceea ce alții n-au avut curajul: nu putem cheltui ce nu avem.

17:50 • POLITICĂ

Blocaj major în coaliția de guvernare: PSD amenință că nu va exista niciun acord fără reforme și pachet economic

11:44 • ACTUALITATE

La „Liberty”, în locul liderului sindical înregimentat în PSD, partenerul de dialog al siderurgiștilor este inginerul șef

PSD și „lupta” pentru venituri

De fiecare dată când apare o măsură de echilibru, PSD reacționează la fel: cu fraze calde despre oameni, dar reci față de logică.
„Este de neacceptat”, zice Fifor.
„Salariul minim va crește, nu va fi înghețat”, completează Budăi.

E o formă de reflex electoral. PSD știe că electoratul său nu citește execuții bugetare, ci fluturașii de pensie.
Așa că își joacă rolul de protector social chiar și atunci când, în spatele scenei, participă la aceleași ședințe de guvern în care se discută reduceri și plafonări.

În fapt, partidul nu apără veniturile, ci propria imagine de partid „generos”.
Politica lui se rezumă la un principiu: să nu existe măsuri dureroase cât timp putem amâna durerea.

Înghețarea – o frână, nu o pedeapsă

Măsura propusă de Bolojan nu este austeritate. Este o frână pusă unui motor care s-a încins de la risipă.
România are nevoie de un an de respiro, în care să vadă dacă reformele fiscale, administrative și digitale chiar dau roade.
Să vedem dacă ANAF își face treaba, dacă investițiile merg, dacă se reduce risipa.
Abia apoi putem discuta de creșteri.

Dar PSD refuză ideea de răbdare. Trăiește electoral din mișcări scurte, nu din strategii lungi.
Pentru ei, fiecare lună e campanie. Fiecare frână la cheltuieli nesăbuite devine o trădare.

Mecanismul european al salariului minim – bun, dar prost folosit

Social-democrații invocă acum „mecanismul european” care prevede actualizarea salariului minim în funcție de evoluțiile economice.
Doar că uită un detaliu: mecanismul nu garantează creșteri, ci le condiționează de productivitate și competitivitate.
România are productivitate scăzută și competitivitate fragilă.
Deci, potrivit propriilor criterii europene, ar trebui să fie prudentă, nu generoasă.

PSD alege, desigur, doar prima jumătate a propoziției: „salariul minim trebuie să crească”. Restul, cu „în funcție de evoluția economiei”, dispare în traducere.

Coaliția – două guverne într-unul singur

Diferența de abordare dintre liberali și social-democrați e mai mare ca oricând.
Bolojan vorbește despre disciplină, eficiență, stoparea risipei.
PSD vorbește despre drepturi, creșteri și „respectarea legii”.
Dar legea bugetului spune altceva: că nu poți cheltui mai mult decât produci.

În interiorul aceleiași guvernări, cele două partide se poartă ca și cum ar fi în campanie unul împotriva celuilalt.
PSD vrea să arate compasiune, Bolojan vrea să arate responsabilitate.
Rezultatul? Niciuna dintre cele două imagini nu devine credibilă.

Populismul nu ține loc de aritmetică

Ilie Bolojan nu propune austeritate, ci o pauză.
PSD nu propune soluții, ci aplauze.
Și în timp ce ambele tabere își joacă rolul, deficitul crește, ANAF abia respiră, iar reformele rămân povești pe hârtie.

„Înghețarea veniturilor” nu e o lovitură dată oamenilor, ci o probă de maturitate a statului.

Din păcate, maturitatea nu e calitatea dominantă a clasei noastre politice.
PSD preferă să joace teatrul opoziției permanente, chiar și din interiorul guvernului, iar România rămâne prinsă între două reflexe: cel al celui care vrea să repare și cel al celui care vrea doar să fie iubit.