Regatul Unit: 14 ruşi pedepsiţi pentru acte de corupţie

Publicat: 29 apr. 2021, 07:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Regatul Unit: 14 ruşi pedepsiţi pentru acte de corupţie

Regatul Unit a impus primele sancţiuni în cadrul Legii Magniţki. Lista de sancţiuni cuprinde persoane acuzate de deturnări de fonduri, corupţie, legături cu terorişti şi trafic de droguri, dar şi 14 ruşi.

Cei 14 au legături cu schema de fraudă masivă descoperită de avocatul Serghei Magniţki, care a murit în închisoare în Rusia (Regatul Unit dispune de Legea Magniţki din 2020).

Doi dintre aceşti ruşi, Dmitri Kliuev şi Andrei Pavlov, au fost sancţionaţi şi de Statele Unite, în 2014, respectiv 2017. Pavlov şi Kliuev au călătorit frecvent în Regatul Unit, unde s-au remarcat prin achiziţii uriaşe. Cei doi nu vor mai putea călători de-acum înainte în Regatul Unit şi nici nu vor mai putea să facă achiziţii în această ţară. Conturile lor de acolo au fost îngheţate.

O luptă de 11 ani s-a concretizat

Potrivit Guvernului britanic, aceste sancţiuni au fost luate tandem cu Statele Unite. „Acţionăm împreună pentru a transmite cât mai clar posibil că actele de corupţie au un preţ ridicat”, se arată într-un comunicat al Guvernului britanic.

„O luptă de 11 ani s-a concretizat astăzi”, a declarat Bill Browder pentru Politico. Browder, fost angajator al lui Magniţki, a făcut campanie în întreaga lume pentru instituirea unui cadru de pedepsire a oficialilor ruși implicați în moartea avocatului.