Regele Charles se întâlnește azi cu Iohannis la Cotroceni

Publicat: 02 iun. 2023, 09:00, de Victor Scarlat, în POLITICĂ , ? cititori
Regele Charles se întâlnește azi cu Iohannis la Cotroceni

Regele Charles al III-lea își începe astăzi vizita oficială în România, care are loc la mai puțin de o lună de la încoronarea sa.

Astăzi, regele va fi primit de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 15.30, apoi nu va avea niciun alt eveniment public. Vizita sa, prima pe care un monarh britanic o face în România, va fi în mare parte privată.

Potrivit agendei prezidențiale, regele Charles al III-lea va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale și va purta o discuție tête-à-tête cu Klaus Ioahannis, urmată de o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi ai Corpului Diplomatic.

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a precizat, pentru Agerpres, că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

Potrivit unor surse, Regele Charles al III-lea nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri.

Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.