Reguli mai aspre la jocurile de noroc. Se impune o nouă limită de vârstă
Două inițiative legislative depuse în Parlament ar putea schimba radical regulile privind accesul la jocurile de noroc în România. Deputatele Raluca Turcan (PNL) și Diana Stoica (USR) propun, prin proiecte distincte, o serie de măsuri dure pentru combaterea dependenței de jocuri, în special în rândul tinerilor.
Tinerii sub 21 de ani, excluși de la jocurile de noroc
Principalele modificări vizează creșterea vârstei minime de participare de la 18 la 21 de ani și interzicerea reclamelor la jocuri de noroc în mediul online între orele 06:00 și 24:00.
Conform proiectului de modificare a Ordonanței 77/2009, accesul persoanelor sub 21 de ani la jocurile de noroc ar deveni ilegal. Măsura este justificată prin vulnerabilitatea crescută a tinerilor la dependență și lipsa maturității cognitive necesare pentru a gestiona comportamentele de risc.
Deputata USR Diana Stoica a explicat că datele recente privind expunerea adolescenților sunt alarmante.
„Avem obligaţia să ne protejăm copiii de flagelul jocurilor de noroc. Ştim deja că păcănelele distrug vieţi şi familii. Unul din patru adolescenţi a jucat la aceste aparate ale morţii înainte de 18 ani, iar debutul apare adesea înainte de 14 ani. Ştiinţa arată că, până la 21 de ani, creierul nu e complet dezvoltat, mai ales în zona controlului impulsurilor”, a spus Stoica.
Turcan: „Tinerii între 18 și 21 de ani sunt o țintă ușoară pentru marketingul agresiv”
La rândul său, deputata PNL Raluca Turcan a susținut că ridicarea pragului de vârstă este o decizie „simplă, dar cu impact major”, menită să protejeze tinerii aflați la început de drum profesional și financiar.
„În intervalul 18-21 de ani, tinerii sunt impulsivi, caută validare și experimentează fără a înțelege consecințele. Industria jocurilor de noroc exploatează exact aceste vulnerabilități. Prin ridicarea pragului de vârstă, oferim protecție și timp pentru maturizare emoțională și financiară”, a declarat Turcan.
Ea a adăugat că țări precum Portugalia, Grecia sau Republica Moldova au introdus deja limite similare, observând o reducere a cazurilor de îndatorare timpurie și a dependenței.
Reclamele online la jocuri de noroc, interzise până la miezul nopții
Al doilea proiect introduce restricții dure pentru publicitatea la pariuri și cazinouri, mai ales în mediul digital. Reclamele la jocuri de noroc vor fi interzise între orele 06:00 și 24:00, interval în care copiii și tinerii sunt cei mai activi pe platforme online.
De asemenea, se propune interzicerea implicării influencerilor, sportivilor și personalităților publice în campaniile de promovare a operatorilor de jocuri de noroc.
„Legea trebuie să ajungă acolo unde sunt copiii – în mediul online. Când o figură populară promovează pariurile, mesajul e periculos: că jocurile de noroc sunt ceva cool și profitabil”, a explicat Raluca Turcan.