Reguli stricte pentru trei localități din județul Olt

Publicat: 25 oct. 2020, 14:30, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL , ? cititori
Reguli stricte pentru trei localități din județul Olt

Începând de luni, în trei localități din județul Olt, respectiv Dăneasa, Teslui și Dobrosloveni, se vor aplica măsuri restrictive din cauza ratei mare de infectare cu noul coronavirus.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a luat hotărârea ca, începând de luni, pentru următoarele două săptămâni, să fie aplicate reguli stricte de protecție.

În Dăneasa rata de infectare este de 1,70, în Teslui de 1,64, iar în Dobrosloveni este de 1,62.

Noile reguli

–  purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii

– desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului”, conform sursei citate.

– se suspendă activitățile didactice organizate în modalitatea ,,faţă în faţăˮ în unele clase din unităţi de învăţământ din judeţul Olt, pe o perioadă de 14 zile, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerului Educaţiei