Republica Moldova vrea în UE dar nu vrea unirea cu România (sondaj)

Cetățenii republicii Moldova preferă aderarea la Uniunea Europeană, în locul Uniunii Economice Eurasiatice, condusă de Rusia, dar nu vor unirea cu România și nici să intre în NATO.

Conform unui sondaj prezentat WatchDog.md, în cazul în care cetățenii R.Moldova ar urma să aleagă între Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică, condusă de Rusia, majoritatea ar vota aderarea la UE. Astfel, pentru aderarea la marea familie europeană ar vota 53,5%, în timp ce pentru UEE – 23,8%.

Totodată, 36,2% din cetățenii R.Moldova ar vota Unirea cu România iar 52,2% ar vota împotrivă.

Cât privește aderarea la blocul militar NATO, opțiunea respectivă este susținută de circa 27% din respondenți.

Sondajul a fost realizat în perioada 17-26 ianuarie pe un eșantion de 1001 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3,1%.

Unirea susținută la nivel înalt

Opinia maselor nu este împărtășită și de unii politicieni de rang înalt. Fostul premier al Moldovei, Vlad Filat, susține că, deși investițiile în „apărarea anti-aeriană sunt bune”, singura soluție fezabilă pentru securitatea Moldovei este „unirea cu România”.

„Discuții despre investiții în apărare anti-aeriană și așa mai departe… sunt bune, dar ele nu sunt eficiente pentru că rezultatele nu vor produce securitate pentru Republica Moldova. Securitate pentru Republica Moldova ar fi reunificarea automată a scutului de protecție, inclusiv NATO, și cu toate elementele care le oferă România, acelea pe care le are. Speculațiile cu neutralitatea sunt duse în extreme”, a declarat Vlad Filat pentru Antena3.

În opinia sa, neutralitatea nu este o soluție pentru că nu înseamnă incapacitate totală de a asigura țara.

„Neutralitatea nu înseamnă incapacitate totală de a asigura țara, cetățenii cu minimă securitate, ori riscurile pentru Republica Moldova evident nu vin din Vest. Riscurile eventuale vin din Est. Asta ține de regiunea Transmistreană pentru a avea securitate necesară. Aici nu este vorba de sisteme interne de apărare, tancuri, deci este vorba de necesitate pentru armată robustă, foarte operativă, pentru a face față riscurilor de o parte, dar și de a opri anumite gânduri eventual.”, a susținut Filat.

Filat consideră investițiile în armată inutile, în cazul unui conflict militar între Moldova și Federația Rusă.

„Ori dacă vorbim de un risc de mai departe, el poate veni doar din partea Federație Rusă. Și atunci despre aceste investiții care se fac în armată este inutil să vorbim. Și iarăși revenim la faptul că singura soluție pentru a oferi securitate Republicii Moldova nu este un plan de acțiune, un alt cadru instituțional, relațiile cu parteneri occidentali, elemene, securitate le poate oferi doar”, a adăugat politicianul.

Fostul premier a anunțat că Moldova se află, întradevăr, următoarea pe lista Rusiei, în condițiile în care atunci când a început războiul, Vladimir Putin „s-a gândit la expansiunea țării”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...