Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui. Rute alternative pentru cei care se întorc de la mare

Publicat: 05 iun. 2023, 09:32, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui. Rute alternative pentru cei care se întorc de la mare
aglomeratie autostrada soarelui

Compania Națională de Drumuri anunță că, luni, vor fi impuse restricții de circulație, în funcție de cât de aglomerat va fi traficul pe sensul spre București, pe Autostrada Soarelui, între orele 12:00 și 20:00.

Astfel, traficul de pe sensul spre Constanța ar putea fi deviat, prin nodul rutier de la Drajna, dat recent în folosință.

Șoferii vor fi îndrumați să circule pe DN 21 și DN 2A. Cei care merg spre București vor putea folosi ambele benzi ale sensului.

Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv: DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti; A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti). De asemenea, din cauza lucrărilor la podul peste brațul Borcea, traficul este perturbat și ambele sensuri de mers au la dispoziție doar câte o bandă.