Retragerea în ceață: cum a dispărut, peste noapte, certitudinea „Georgescu premier”

Sunt momente în politică în care tăcerea spune mai mult decât orice discurs. Nu pentru că ar ascunde un secret, ci pentru că trădează o recalculare.

Călin Georgescu fusese, până nu demult, o certitudine declarată. Nu o sugestie, nu o opțiune printre altele, ci o condiție explicită.

Liderul AUR își formulase limpede poziția:

susținerea oricărei formule de guvernare era posibilă, dar numai dacă Georgescu devenea premier. Era, în esență, o investiție politică totală într-o singură figură.

Astăzi, aceeași figură a devenit subiect de ezitare.

Nu printr-o dezmințire frontală. Ci prin ceva mult mai revelator: lipsa unui răspuns.

„Nu știu să am împuternicire să răspund la această întrebare”, a spus Petrișor Peiu, unul dintre oamenii-cheie ai conducerii partidului. În politică, această formulare nu este o simplă precauție procedurală. Este un semnal.

Înseamnă că certitudinea de ieri nu mai este o certitudine azi.

Contradicția care nu trebuia să existe

Momentul cel mai relevant nu a fost refuzul răspunsului. A fost contradicția publică dintre doi lideri ai aceluiași partid.

Pe de o parte, purtătorul de cuvânt Ștefăniță Avrămescu a încercat să mențină linia continuității: „Nu s-a schimbat nimic față de anul trecut”.

Pe de altă parte, Petrișor Peiu a intervenit imediat: „S-a schimbat conducerea partidului și ar trebui să existe o discuție în acest sens”.

Această fractură de mesaj nu este o simplă necoordonare. Este simptomul unui proces intern în desfășurare.

Politica funcționează pe baza proiecției de stabilitate. Când această stabilitate dispare din discurs, înseamnă că realitatea a devenit mai complexă decât formula inițială.

Momentul-cheie: justiția intră în scenă

În aceeași zi în care AUR evita să confirme statutul lui Călin Georgescu ca opțiune pentru funcția de premier, Tribunalul București a luat o decizie esențială: procesul în care acesta este acuzat de propagandă legionară poate începe.

Această coincidență temporală nu este, probabil, întâmplătoare.

Intrarea într-un proces penal schimbă inevitabil statutul public al oricărei figuri politice. Nu stabilește vinovăția. Dar introduce incertitudinea.

Iar politica este, prin definiție, alergică la incertitudine necontrolată.

O figură care era, până ieri, un simbol de mobilizare devine, peste noapte, o variabilă.

Nu neapărat o problemă. Dar, cu siguranță, nu o certitudine.

De la simbol la opțiune: recalibrarea inevitabilă

Declarația lui Petrișor Peiu este, poate, cea mai relevantă formulare a momentului:

„Nu există niciun fel de propunere acum, după congresul din decembrie. O să discutăm și o să primiți un răspuns.”

Această propoziție marchează o tranziție subtilă, dar profundă.

De la certitudine la deliberare.

De la declarație la analiză.

De la angajament la opțiune.

Nu este o retragere oficială. Dar este, clar, sfârșitul unei faze de siguranță declarativă.

Politica și realitatea: punctul în care discursul întâlnește consecințele

Toate partidele politice operează, la un moment dat, cu simboluri. Figuri care concentrează energii, frustrări, speranțe.

Dar simbolurile sunt eficiente doar atât timp cât rămân stabile.

În momentul în care intervin factori externi — fie ei juridici, instituționali sau pur și simplu politici — simbolurile trebuie reevaluate.

Nu neapărat abandonate. Dar recalibrate.

Ceea ce vedem acum nu este o ruptură. Este o ajustare.

Politica nu funcționează pe baza nostalgiei declarațiilor anterioare. Funcționează pe baza raportului actual dintre oportunitate și risc.

Sfârșitul unei certitudini și începutul unei așteptări

Călin Georgescu nu a fost retras oficial din poziția de opțiune pentru funcția de premier.

Dar nici nu mai este afirmat cu certitudinea de altădată.

Această diferență, aparent subtilă, este esențială.

Politica nu este definită doar de ceea ce se spune. Ci și de ceea ce nu se mai spune.

Iar tăcerea care a apărut în jurul unei certitudini de ieri indică un lucru simplu: viitorul nu mai este formulat în propoziții declarative.

Este, din nou, deschis negocierii.

Are vreo legătură ”incertitudinea” cu faptul că începe primul proces al lui Călin Georgescu?

Da, are legătură, iar mecanismul e simplu: în politică, un proces penal deschis (mai ales pe o acuzație cu încărcătură publică mare) transformă omul din „simbol util” în „risc de calendar”. Din secunda în care instanța spune „se poate începe judecata”, nu mai vorbim despre o controversă abstractă, ci despre o cronologie: termene, probe, martori, titluri zilnice, reacții, presiuni. AUR poate să-l simpatizeze în continuare, dar pentru orice negociere de guvernare numele lui devine o grea povară: nimeni nu vrea un premier „în așteptarea sentinței”.

Partea cu „probabilitate foarte mare de condamnare”, însă, trebuie spusă corect: nu putem afirma onest că e „foarte mare” fără să vedem dosarul, probele și linia de apărare.

Ce putem spune sigur e altceva:

riscul e suficient de mare încât să producă „incertitudine” imediat, chiar și fără condamnare. În România, simplul fapt că ești trimis în judecată și intră dosarul pe rol, la lumina reflectoarelor, îți scade dramatic „vandabilitatea” ca soluție de vârf într-o coaliție.

Mai e și un detaliu psihologic de partid:

când ai legat public intrarea la guvernare de un singur nume, iar acel nume intră într-un proces, partidul e obligat să-și păstreze portițe de scăpare. De aici vin răspunsurile tip „nu avem mandat”, „discutăm în foruri”, „s-a schimbat conducerea”. Sunt formule de dezangajare lentă: nu-l arunci sub autobuz (îți superi baza), dar nici nu-l mai pui pe afiș (îți sperii potențialii parteneri).

Incertitudinea are legătură directă cu începerea procesului.

Cât despre „condamnare aproape sigură”, asta nu se poate parafa fără probe; ce putem parafa e că riscul de a ajunge în situația unei condamnări e suficient, ca posibilitate, ca să schimbe brusc calculele politice.