Reuters: vești bune pentru România din partea JP Morgan

Publicat: 19 mai 2025, 21:03, de Alice Călin, în ECONOMIE , ? cititori
Reuters: vești bune pentru România din partea JP Morgan
Sursă foto: freepik.com / Wall Street

Alegerile prezidențiale din România au început să aibă ecouri în mediul financiar internațional. Marile instituții de pe Wall Street urmăresc cu atenție evoluțiile politice și par a fi satisfăcute de rezultatul scrutinului. JP Morgan a transmis primul semnal de încredere. 

JP Morgan: scade riscul politic, leul se apreciază moderat

După victoria surprinzătoare a lui Nicușor Dan în fața candidatului naționalist, banca americană JP Morgan a transmis că rezultatul alegerilor reduce riscul politic perceput față de România. Într-o notă pentru investitori, citată de Reuters, JP Morgan arată că este mai puțin îngrijorată în privința unei eventuale retrogradări a ratingului de țară sub nivelul „investment grade”. Deși leul s-a apreciat a doua zi după alegeri, banca prognozează totuși o ușoară depreciere. Aceasta estimează un curs de 5,10 lei pentru un euro până la finalul trimestrului doi și 5,25 lei până la sfârșitul anului.

Pe fondul acestor schimbări, JP Morgan și-a modificat și poziția față de datoria României. Astfel, expunerea pe obligațiunile internaționale ale țării a fost trecută de la „underweight” la „marketweight”. Titlurile de stat au fost ridicate la „overweight”, semn că încrederea investitorilor în stabilitatea pieței locale este în creștere.

O tranziție politică atent monitorizată de investitori

Deși rezultatul alegerilor a fost bine primit, procesul de formare a guvernului rămâne o provocare. Potrivit lui Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, analist JP Morgan, în cel mai optimist scenariu un nou guvern ar putea fi instalat până la jumătatea lunii iunie. Astfel, primul pachet fiscal ar putea fi adoptat spre finalul aceleiași luni. Stabilitatea politică și coerența deciziilor fiscale vor fi esențiale în perioada următoare pentru menținerea încrederii investitorilor.

În ultimii ani, percepția investitorilor internaționali asupra României a oscilat în funcție de climatul politic. Declarațiile recente ale JP Morgan indică o schimbare de ton pozitivă, mai ales în contextul unei scene europene dominate de incertitudini.

Faptul că un nume influent de pe Wall Street exprimă încredere în direcția României poate contribui la stabilizarea piețelor și la păstrarea unor condiții favorabile de finanțare.