Revenirea lui Traian Băsescu în casa de protocol, blocată la CCR. Procesul privind privilegiile pierdute rămâne suspendat

Publicat: 06 ian. 2026, 19:26, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Revenirea lui Traian Băsescu în casa de protocol, blocată la CCR. Procesul privind privilegiile pierdute rămâne suspendat

Încercarea fostului președinte Traian Băsescu de a-și recupera beneficiile pierdute după ce a fost declarat colaborator al Securității este, pentru moment, în impas. Procesul prin care acesta solicită revenirea într-o locuință de protocol este blocat, după ce Curtea Constituțională a României nu s-a pronunțat încă asupra unei excepții de neconstituționalitate ridicate în dosar.

Demersuri în instanță pentru recuperarea beneficiilor

Traian Băsescu a deschis mai multe procese prin care încearcă să recâștige drepturile pierdute în urma aplicării unei legi adoptate în 2021, care prevede că persoanele declarate definitiv colaboratori ai Securității nu mai pot beneficia de anumite privilegii, inclusiv de locuințe de protocol.

În acest context, fostul șef al statului a dat în judecată Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), solicitând totodată sesizarea Curții Constituționale cu privire la prevederile legii respective.

Judecata, suspendată până la decizia Curții Constituționale

În dosarul deschis împotriva RA-APPS, Judecătoria Sectorului 1 a admis, la data de 2 august 2024, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Traian Băsescu. Instanța a trimis către CCR excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 243/2021, care a modificat Legea nr. 406/2001, în special sintagma „și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”.

Odată cu această decizie, Judecătoria Sectorului 1 a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. Ulterior, pe 23 decembrie 2025, instanța a stabilit că procesul nu poate fi reluat până când CCR nu se va pronunța în mod explicit în acest dosar.

Trei procese, toate cu sesizări către CCR

Traian Băsescu are în total trei procese deschise pentru recuperarea privilegiilor pierdute, iar în fiecare dintre acestea a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Într-unul dintre dosare, intentat Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Curtea Constituțională i-a dat dreptate fostului președinte. Cu toate acestea, în cazul procesului privind locuința de protocol, judecătorii au decis că decizia CCR dintr-un alt dosar nu poate fi aplicată automat, fiind necesară o soluție distinctă a Curții în cauza respectivă.

Decizia definitivă a ÎCCJ privind colaborarea cu Securitatea

Contextul juridic al acestor procese este marcat de decizia definitivă pronunțată în 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității.

Judecătorii Curții Supreme au respins acțiunea fostului președinte împotriva deciziei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care îl declarase colaborator al fostei poliții politice.

„Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian”, se arată în sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La scurt timp după pronunțarea deciziei ÎCCJ, Traian Băsescu a anunțat public că intenționează să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului.

„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris fostul președinte pe Facebook.