Revoltă la Institutul Național de Statistică: Marius Budăi și Tudorel Andrei joacă alba-neagra cu salarizarea angajaților din țară

Scandalul uriaș de la Institutul Național de Statistică (INS) privind majorările salariale pentru sectorul bugetar, începând din luna august, este departe de a fi încheiat, iar angajații acestei instituții pregătesc o mutare surpriză care va bloca activitatea acestei instituții în întreaga țară.

Tudorel Andrei nu vrea să-l supere pe Marius Budăi

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a declarat recent că vor fi majorări salariale din luna august pentru sectorul bugetar, precizând că de creșteri vor beneficia şi angajații ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică. Dar, la INS, condus de către președintele Tudorel Andrei, se măresc salariile la nivelul grilei din aparatul central al Guvernului numai angajaților din sediul central al INS din București, iar majorarea celor de la direcțiile județene de statistică este una simbolică, adică între 5 lei și 100 de lei.

Astfel, prin comparație cu nivelul de salarizare praticat în cadrul celorlalte autorități ale administrației publice centrale, cât și al instituțiilor din subordine, nivelul de salarizare existent în cadrul INS și direcțiile județene de statitistică se situează la limita inferioară existentă la nivelul instituțiilor publice de la nivel central.

În acest context, directorul INS, Tudorel Andrei, care nu vrea să supere pe cei de la guvernare, în special pe Marius Budăi, le-a transmis angajaților de la direcțiile județene de statistică că el a susținut majoararea salarială și pentru ei, dar în drum spre Guvern s-a modificat. În schimb, ministrul Marius Budăi susține că primesc majorare salarială și cei de la direcțiile județene de statitistică, dar nu precizează dacă majorarea va fi sau nu la nivelul aparatului central al INS.

Mutarea surpriză a teritoriului

În aceste condiții, angajații direcțiilor județene de statistică vor transmite ministrului Marius Budăi o propunerea de modificare a proiectului care se află în dezbatere publică la Ministerului Muncii și Solidarității Sociale privind modificarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Propunerea este foarte clară și simplă: ”Personalul direcțiilor regionale și județene de statistică să fie salarizat la nivelul de salarizare din cadrul Institutului Național de Statistică”. Însă, ceea ce se știe mai puțin la nivel de Guvern și INS este faptul că angajații direcțiilor regionale și județene de statistică vor refuza cel puțin o lună de zile să furnizeze date către INS dacă nu se vor majora salariile la nivelul de salarizare din aparatul central al INS.

Fără datele culese de către direcțiile județene de statistică, cei din aparatul central al INS rămân fără obiectul muncii și, astfel, n-au ce informații să transmită la Eurostat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...