Revoluţia din 1989 se va preda la școală!

Publicat: 05 mai 2022, 11:30, de Eliza Popa, în Educație , ? cititori
Revoluţia din 1989 se va preda la școală!
Revoluția română

Proiectul de lege pentru introducerea în şcoli a disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptat în Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului <Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România>. 

După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, într-un comunicat. Proiectul votat cu 215 voturi pentru, 17 împotrivă şi 44 de abţineri, va fi înaintat Senatului.

Noua disciplină va fi introdusă în sfera curriculară începând cu anul şcolar 2023-2024

Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline. Noua disciplină «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», astăzi legiferată şi trimisă Senatului, răspunde unei necesităţi obiective, aceea de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, a transmis Marilen Gabriel Pirtea.

Programa şcolară, elaborată cu sprijinul organizaţiilor de revoluţionari

Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari. Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, se arată în avizul acordat de Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor.