Rezultate alegeri prezidențiale 2025. Nicușor Dan este noul președinte al României
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/WhatsApp-Image-2025-05-19-at-06.26.27-scaled.jpeg)
Rezultate alegeri prezidențiale 2025. Nicușor Dan a câștigat cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Cotroceni, în fața contracandidatului său, George Simion. Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat numărătoarea oficială a voturilor din țară și din diaspora. Nicuor Dan a obținut 53,60% din voturi, adică peste 6.168.696 de voturi față de 5.338.999 voturi pentru George Simion (46,40%).
Rezultate alegeri prezidențiale. Nicușor Dan este noul președinte al României
Românii și-au ales pe 18 mai președintele pentru următorii cinci ani. Urnele s-au închis la ora 21:00, iar la finalul votului, prezența a fost de 64,72%, adică 11.641.866 de voturi, dintre care în ţară 9.996.408 şi 1.645.458 în diaspora.
După ce Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat numărătoarea oficială a voturilor, rezultatele sunt următoarele:
Nicușor Dan, candidat independent: 53,60% din voturi, adică 6.168.642 de voturi
George Simion, candidat susținut de AUR: 46,40 % din voturi, adică 5.339.053 de voturi
George Simion și-a recunoscut înfrângerea
După numărătoarea voturilor, George Simion și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru rezultatul obținut.
„Aș vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile. A fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi. Nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor”, a transmis acesta.
Victoria lui Nicușor Dan, sărbătorită în țară în Capitală
Susținătorii lui Nicușor Dan s-au adunat în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Regina Elisabeta. Oamenii au fluturat steagurile României și pe cel al Uniunii Europene.
„E victoria voastră, e victoria a mii și mii de oameni care au făcut campanie zilele astea, care au crezut că România poate să se schimbe în direcția corectă. Nu uitați niciodată forța de care ați dat dovadă săptămânile astea. Pentru că o să avem împreună lucruri de traversat. Dar ce ați făcut voi, ca societate, săptămânile acestea a fost extraordinar. Ați făcut campanie, ați vorbit cu apropiații voștri, v-ați confruntat uneori cu valuri de ură și ați avut curajul să mergeți înainte”, a transmis acesta.
La un moment dat, cel ales de români să fie președintele româniei a ieșit în stradă, alături de partenera sa de viață și s-a plimbat printre persoanele prezente acolo.
Mulțumea s-a adunat înainte de închiderea urnelor și anunțarea primelor rezultate exit-poll și a rămas în stradă până după miezul nopții. După ora 01:00, susținătorii candidatului independent au început să plece.