Rezultatul întâlnirii Ciucă – Dîncu: ministrul Apărării rezistă în funcție

Mult – așteptata demisie a ministrului Apărării, Vasile Dîncu, nu a avut loc și pare tot mai puțin probabilă, în viitorul apropiat. În urma întâlnirii de luni dimineață cu primul – ministru Nicolae Ciucă, Dâncu a plecat cu a venit: ministru.

Luni dimineață, șeful Apărării s-a prezentat la Palatul Victoria, pentru o discuție cu șeful Guvernului.

„Temele abordate au vizat reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul întrevederii.

Ministrul a creat un adevărat scandal intern după ce a declarat, în contexxtul războiului din Ucraina, că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia”.

Dîncu declara anterior că nu se aşteaptă să fie schimbat din funcţie, dar pentru el acest lucru nu ar fi o tragedie.
„Nu mă aştept să fiu schimbat, dar pentru mine nu este o tragedie. Eu ştiu că în politică suntem vremelnici şi eu ştiu că niciun mandat ministerial nu este unul pentru vecie şi că atunci când partidul care te-a propus vrea să te retragă, este normal să pleci. Nu este nicio problemă asta, atâta timp cât eşti mandatat să te duci acolo îţi faci datoria”, a spus Vasile Dîncu, sâmbătă, la Prima TV.

El a punctat că nu a primit niciodată reproşuri din partea premierului Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...