Risc de catastrofă ecologică în Ucraina

Publicat: 24 mart. 2022, 19:15, de Nina Marcu, în Război Ucraina , ? cititori
Risc de catastrofă ecologică în Ucraina

După o lună de război în Ucraina, după cum anunță autoritățile ucrainene, peste 15.000 de soldați ruși au murit pe teritoriul pe care l-au atacat, Ucraina.

Din păcate, șefii de la Moscova nu sunt interesați să recupereze cadavrele alor lor. Ucrainenii abia fac față să-și îngroape propriii morți.

De cele mai multe ori, identificarea se face greu. Rușii nu au acte de identitate și, în plus, poartă lenjerie intimă cu însemnele Ucrainei. Așa că, mii de oameni din Rusia putrezesc peste tot pe unde au avut loc lupte.

De aceea, oficialitățile de la Kiev trag un semnal de alarmă: din cauza cadavrelor neridicate, există riscul – foarte mare, de altfel – ca Ucraina să fie în pragul unei catastrofe ecologice. Nu intrăm în detalii neplăcute. Dar e lesne de înțeles ce înseamnă 15.000 – deocamdată – de cadavre neridicate și neîngropate. Și nu e vorba doar despre mirosurile pestilențiale care se degajă de la atâtea leșuri! Întrebarea firească e: ce trebuie făcut în atare situație?