România a trecut pragul de 60% din PIB: problema nu este datoria, ci prețul ei

România a trecut un prag simbolic și sensibil pentru orice economie europeană: datoria publică a depășit 60% din Produsul Intern Brut. Indicatorul este cunoscut mai ales pentru că reprezintă unul dintre criteriile de convergență stabilite prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru aderarea la zona euro. Dincolo însă de semnificația formală a acestui prag, datele economice arată un fenomen mult mai important — și mult mai puțin discutat: România plătește dobânzi comparabile cu cele ale unei economii percepute drept riscante, deși nivelul datoriei rămâne încă moderat în comparație cu marile state europene.

Această contradicție conturează un paradox fiscal în sensul că nu nivelul datoriei devine principala problemă, ci costul finanțării ei.

Datoria crește rapid, dar nu este încă una extremă

Conform datelor Ministerului Finanțelor, datoria guvernamentală a ajuns la 1.121 miliarde lei în noiembrie 2025, în creștere accelerată față de 963,9 miliarde lei la finalul anului 2024 și 784,2 miliarde lei în 2023. Ca pondere în economie, aceasta a urcat de la 48,9% din PIB în 2023 la 54,8% în 2024 și peste 60% din PIB în 2025.

Creșterea este rapidă, însă nivelul absolut rămâne încă sub cel al multor economii dezvoltate din Uniunea Europeană. Italia, Franța sau Spania operează cu datorii publice ce depășesc frecvent 100% din PIB, fără a fi considerate în pragul unei crize fiscale.

17:39 • ACTUALITATE

Semnale de alarmă din finanțele României: cont curent și datorie externă în creștere accelerată

14:04, 14.01.2026 • ECONOMIE

Cinci vești rele de la BNR, și una mai bună

Prin urmare, simpla depășire a pragului de 60% nu explică singură îngrijorarea investitorilor.

Costul real – dobânzile

Diferența majoră apare la capitolul costuri de finanțare. În 2025, România a cheltuit aproximativ 2,6% din PIB doar pentru plata dobânzilor — un nivel superior celui plătit de unele state din zona euro cu datorii mult mai ridicate. Practic, bugetul public alocă o parte tot mai mare din resurse nu pentru investiții sau servicii publice, ci pentru plata trecutului fiscal.

Explicația nu ține doar de mărimea datoriei, ci de percepția de risc. Țările din zona euro beneficiază de eliminarea riscului valutar, acces la o piață financiară profundă, stabilitate monetară garantată de Banca Centrală Europeană. Pe lista acestora state se află și Bulgaria, vecinul nostru bun și prieten, care a intrat de la 1 ianuarie în zona euro.

Statele din afara zonei euro, inclusiv România, suportă o „primă de risc” suplimentară. Investitorii cer dobânzi mai mari pentru a compensa incertitudinile legate de cursul valutar, stabilitatea fiscală și predictibilitatea politicilor economice.

În Uniunea Europeană, doar Ungaria se împrumută mai scump decât România.

Cerc vicios fiscal

Problema devine structurală atunci când dobânzile ridicate încep să alimenteze ele însele creșterea datoriei. România a înregistrat în 2024 un deficit bugetar de 9,3% din PIB — cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Deficitul trebuie finanțat prin împrumuturi noi, iar o parte semnificativă din aceste împrumuturi este utilizată pentru refinanțarea datoriei ajunse la scadență.

Astfel apare un mecanism auto-alimentat: deficitele mari cresc necesarul de împrumuturi; piețele cer dobânzi ridicate;costul dobânzilor mărește cheltuielile bugetare; deficitul rămâne ridicat; datoria continuă să crească.

Nu nivelul datoriei declanșează riscul imediat, ci viteza cu care acest cerc se consolidează.

Economia încetinește exact când datoria accelerează

În mod tradițional, creșterea economică ajută la stabilizarea raportului datorie/PIB. O economie care avansează rapid „diluează” povara datoriei.În cazul României, însă, dinamica s-a inversat.Creșterea economică reală a fost estimată la doar:

• +0,8% în 2024,
• +0,6% în 2025.

În aceste condiții, PIB-ul nominal crește mai lent decât datoria acumulată. Rezultatul matematic este inevitabil: chiar și fără șocuri majore, raportul datorie/PIB se deteriorează.

Dependența de finanțarea externă

Un alt element important este structura datoriei. Aproximativ 54% din datoria publică este denominată în valută, în principal euro. Aceasta limitează avantajul inflației interne, care poate reduce doar valoarea reală a datoriei în lei, nu și obligațiile externe.

În paralel, datoria externă totală a României a ajuns la aproximativ 61% din PIB, apropiindu-se de nivelul datoriei publice. Convergența celor doi indicatori sugerează o schimbare de model economic: capitalul extern nu mai finanțează predominant investiții private și convergență economică, ci în proporție tot mai mare deficitul bugetar.

Ce urmăresc agențiile de rating

Agențiile internaționale de rating nu privesc doar nivelul datoriei, ci traiectoria acesteia. România se află într-o categorie de rating în care stabilitatea depinde de capacitatea statului de a încetini creșterea datoriei și de a reduce deficitul structural.

Depășirea durabilă a mediei indicatorilor economici ai țărilor cu rating similar ar putea duce la revizuiri negative, ceea ce ar majora și mai mult costurile de finanțare.

Momentul critic nu este pragul de 60%

Din perspectivă economică, pragul de 60% din PIB este mai degrabă un simbol decât o limită reală a sustenabilității. Istoria recentă arată că statele intră în dificultate nu atunci când datoria devine mare, ci atunci când refinanțarea acesteia devine scumpă.

România nu se află într-o criză a datoriei. Indicatorii externi arată încă o capacitate adecvată de finanțare, iar rezervele valutare acoperă obligațiile pe termen scurt. Însă direcția evoluției este cea care atrage atenția economiștilor.

Paradoxul actual este clar: o datorie încă moderată generează costuri de finanțare ridicate, iar aceste costuri riscă să transforme rapid o problemă gestionabilă într-una structurală.

În acest context, miza nu mai este doar cât datorează România, ci cât de scump devine să continue să se împrumute.