România a trimis la Comisia Europeană Planul Naţional Strategic în domeniul agricol

România a trimis marţi la Comisia Europeană Planul Naţional Strategic în domeniul agricol pentru perioada 2023-2027, a anunţat, miercuri, pe Facebook, Petre Daea, ministrul Agriculturii.

„După luni de muncă susţinută, am reuşit să finalizăm Planul Naţional Strategic al României. Ieri,18 octombrie 2022, orele 19:30, s-a transmis la Bruxelles varianta finală a Planului Naţional Strategic care a fost agreată de către experţii Comisiei Europene. Specialiştii din minister, în dialog continuu cu fermierii şi cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultura şi dezvoltarea rurală a României. Dialogul pe care l-am avut cu comisarul Janusz Wojciechowski pe problemele sensibile ne-a ajutat sa trecem peste obstacolele momentului”, a precizat Daea.

Este documentul programatic pentru perioada 2023 -2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi a satului românesc.

Subvenţiile pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal, sumele destinate investiţiilor în irigaţii, independenţa energetică, dotarea cu tehnică agricolă şi industria alimentară vor contribui la creşterea şi diversificarea producţiei în vederea asigurării hranei, creşterea veniturilor şi reducerea impactului negativ asupra mediului.

În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de o suma de 15,8 miliarde euro pentru perioada 2023-2027, a completat Daea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...