România are o nouă milionară. Marea câștigătoare la Loto 6/49 și-a ridicat banii

Publicat: 13 mai 2025, 18:27, de Alice Călin, în ACTUALITATE , ? cititori
România are o nouă milionară. Marea câștigătoare la Loto 6/49 și-a ridicat banii

O femeie din București, în vârstă de puțin peste 50 de ani, este marea câștigătoare la Loto 6/49, în urma extragerii de duminică. Biletul norocos, completat cu două variante simple și o variantă la Noroc, a fost jucat online, pe o aplicație mobilă. Valoarea totală a premiului depășește 10 milioane de lei, adică peste 1,96 milioane de euro.

Femeia joacă la loto de peste 30 de ani

Câștigătoarea, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat că joacă la loto de trei decenii, iar de această dată a completat două variante simple. Una cu numere alese la întâmplare, iar cealaltă pe baza unor date cu semnificație personală, pe care le joacă tot timpul.

Câștigătoare a fost, însă, varianta aleasă la întâmplare, conform comunicatului transmis de Loteria Română. Femeia a declarat că „mâna destinului și-a spus cuvântul”.

Aceasta consideră că premiul îi oferă siguranță financiară și șansa de a-și ajuta familia.

„Cea mai mare bucurie este că pot împărtăși norocul meu cu cei care au cea mai mare nevoie, familia mea”, a transmis noua milionară.

Biletul câștigător a costat 17,50 lei iar numerele extrase au fost 8, 10, 18, 16, 31 și 24.

bilet castigator 6 din 49

Biletul câștigător la 6/49

Al doilea mare premiu la Loto 6/49 din acest an

Acesta este al doilea câștig la categoria I înregistrat în 2025 la Loto 6/49. Ultima dată marele premiu a fost câștigat în data de 30 martie. Atunci valoarea a fost mult mai mare, de peste 31,5 milioane de lei.

Cu toate astea, premiul câștigat duminică la București rămâne unul dintre cele mai consistente din ultimii ani.

Loteria Română a declarat că, în ultimul timp, o parte semnificativă a biletelor câștigătoare provin din aplicații mobile.

De-a lungul anilor, Loto 6/49 a oferit câștiguri spectaculoase. Poveștile de viață ale câștigătorilor au demonstrat că norocul nu ține cont de vârstă sau de statutul social. Câștigătoarea din București continuă această tradiție, dovedind că un bilet de 17,50 lei poate schimba viața unei familii.