Romania – Belarus, în preliminariile EURO 2024. Cine transmite la TV al doilea meci al „tricolorilor”

Publicat: 27 mart. 2023, 07:45, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Romania - Belarus, în preliminariile EURO 2024. Cine transmite la TV al doilea meci al

Echipa națională de fotbal a României va întâlni selecţionata Belarusului, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în al doilea meci al Grupei I a preliminariilor EURO 2024.

Al doilea meci al „tricolorilor” în preliminariile EURO 2024 va fi transmis pe Prima TV. La debutul în preliminariile EURO 2024, România a învins sâmbătă seara, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella, reprezentativa Andorrei, scor 0-2. După ce Antena 1 a transmis primul meci, partida cu Belarus va fi televizată de Prima TV. Meciul va fi comentat de Costi Mocanu și Emil Grădinescu.

Înaintea confruntării cu Belarus, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că jucătorii sunt obosiţi după o deplasare grea în Andorra „Suntem foarte obosiţi pentru că timpul a fost inamicul nostru, coroborat cu drumul. Am dormit puţin, băieţii nu au avut timp de odihnă, am avut întârziere şi cu avionul şi am ajuns acasă şi am mâncat la 10:00 seara. E oboseală, e o deplasare foarte complicată. Provocarea cea mai mare a noastră este să recuperăm din punct de vedere fizic jucătorii, pentru că mental sunt destul de bine. În ceea ce priveşte adversarul, vă pot spune un singur lucru, cinci jucători de bază nu au jucat. E de gândit de ce a ales Belarus această strategie. Poate au considerat că sunt şanse minime cu Elveţia şi sunt încrezători că pot produce un rezultat mai bun la Bucureşti. Belarus e o echipă diferită faţă de Andorra, are o calitate tehnică superioară, mai robustă, mai masivă, mai pozitivă decât Andorra în joc”.

Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus

PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 2/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);

ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul, 0/0).

Programul României în preliminariile pentru EURO 2024

28 martie 2023

ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023

ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023

ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023

ora 19:00 | Andorra – Belarus

ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

ora 19:00 | Elveția – Belarus

ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

ora 19:00 | Belarus – Andorra

ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus