România cere UE ca mierea să aibă trecută pe etichetă țara de origine

România consideră că este necesară modificarea legislaţiei privind etichetarea mierii comercializate în Uniunea Europeană, a declarat la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea. Concret, se solicită ca eticheta să conțină informații cu privire la proveniența mierii, astfel încât să poată fi combătute practicile înşelătoare, care îi afectează pe producătorii europeni.

„România, ca prim producător de miere în Uniunea Europeană ce se confruntă cu o serie de greutăţi privind comercializarea acestui produs, consideră necesară şi binevenită modificarea legislaţiei, în aşa fel încât piaţa să ofere stabilitate şi transparenţă. De aceea, rugăm Comisia Europeană să demareze procedura de revizuire a legislaţiei privind etichetarea mierii comercializată în UE, pentru a informa corect consumatorii şi a contribui astfel la combaterea practicilor înşelătoare şi dezavantajarea producătorilor europeni de miere, care înregistrează astfel pierderi financiare importante”, a declarat Daea în intervenţia sa din cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit pe tema etichetării amestecurilor de miere şi revizuirea Directivei Consiliului privind mierea (2001/110/CE).

Revizuirea Directivei miere constituie o oportunitate de a îmbunătăţi în mod semnificativ transparenţa pieţei prin furnizarea de informaţii detaliate şi utile cu privire la originea mierii şi de a restabili astfel încrederea consumatorilor.

România a solicitat de mai multe ori, alături de alte state UE, schimbarea legislaţiei de etichetare a mierii prin indicarea precisă a ţării de origine, indiferent dacă aceasta provine din ţări UE sau state terţe pentru a fi informați consumatorii cu privire la provenienţa şi calitatea mierii.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere annual și ocupă locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, din care peste 60% sunt membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...

Romgaz, compania statului, ignoră cu bună știință deciziile instanțelor de judecată

La nivelul SNGN ROMGAZ SA Sucursala Târgu Mureș nu au fost respectate deciziile emise atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și...