România după PNRR: Urmează un „șoc investițional” inevitabil după 2026?

Publicat: 03 feb. 2026, 14:04, de Andrei Ceausescu, în ECONOMIE , ? cititori
România după PNRR: Urmează un „șoc investițional” inevitabil după 2026?
Sursa foto: GettyImages

România se află la pragul unei tranziții economice fără precedent. În ultimii ani, fondurile europene au funcționat ca un motor invizibil, dar puternic, care a propulsat investițiile publice și a stimulat dezvoltarea infrastructurii, sănătății și digitalizării. După 2026 însă, odată cu finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acest motor urmează să fie oprit, iar economia s-ar putea confrunta cu ceea ce specialiștii numesc un „șoc investițional” – o încetinire bruscă a fluxurilor financiare care au susținut creșterea în ultimii ani.

PNRR nu a fost doar un pachet de bani. Cele 13,6 miliarde de euro în granturi și aproape 8 miliarde de euro în împrumuturi au reprezentat un mix de finanțare extrem de avantajos: fonduri relativ „ieftine” și previzibile, care nu au împovărat bugetul sau datoria publică, dar au permis realizarea unor proiecte majore. De la autostrăzi și spitale modernizate, până la investiții în energie verde și digitalizare a administrației, PNRR a creat un cadru stabil, în care statul putea investi fără să recurgă la împrumuturi costisitoare sau creșterea taxelor.

Însă experiența trecutului ne avertizează. După încheierea exercițiilor financiare europene anterioare, cum a fost CFM 2014-2020, economia a resimțit efecte vizibile: în 2024, PIB-ul României a încetinit de la 2,3% în 2023 la doar 0,9%, iar investițiile publice au devenit chiar un factor de frânare a creșterii. Fără fondurile PNRR, riscul unei încetiniri similare este real.

Și nu este vorba doar de bani publici. Investițiile publice au avut un efect de crowding-in, stimulând sectorul privat: companiile au investit în noi fabrici, infrastructură și tehnologie, pentru că statul a creat cadrul și siguranța financiară necesară. Lipsa unei surse constante de finanțare europeană ar putea reduce atractivitatea României pentru investitori, cu efecte directe: mai puține locuri de muncă, mai puține proiecte private și o încetinire generală a dezvoltării economice.

Pe de altă parte, România are în perspectivă programul SAFE, un mecanism european care poate prelungi parțial efectele PNRR, însă cu o diferență esențială: fondurile SAFE sunt exclusiv împrumuturi, nu granturi. Ele vor apărea în contabilitatea bugetului și vor crește presiunea asupra deficitului, ceea ce limitează spațiul de manevră al statului. Estimările BNR sugerează că impactul SAFE asupra creșterii economice va fi modest la început – între 0,03 și 0,1 puncte procentuale în 2026 – și va urca treptat până la 0,5–1,2 puncte procentuale în 2030. Practic, SAFE poate compensa doar parțial „magia” investițiilor gratuite oferite de PNRR.

Dincolo de cifre, se conturează o întrebare fundamentală pentru viitor: poate România să își mențină ritmul de investiții și creșterea economică fără bani europeni ieftini și previzibili? Dacă nu, soluțiile vor trebui să vină din bugetul propriu: realocarea cheltuielilor, eficientizarea proiectelor publice și eventual creșterea veniturilor. În joc sunt autostrăzile promise, spitalele modernizate, rețelele de energie verde și digitalizarea administrației – proiecte cu impact direct asupra vieții românilor.

Experiența altor state membre arată că astfel de tranziții nu sunt simple. Țări precum Spania, Irlanda sau Portugalia au învățat că trecerea de la statutul de beneficiar net de fonduri europene la cel de contributor net implică ajustări structurale importante: economii mai eficiente, prioritizare riguroasă a investițiilor și dezvoltarea motoarelor interne de creștere. România se află acum la o răscruce similară: să transforme economia într-un model sustenabil, mai puțin dependent de finanțare externă, sau să accepte încetinirea inevitabilă care ar putea urma după 2026.

Astfel, în timp ce PNRR se apropie de final, iar SAFE se conturează timid pe orizontul 2026–2030, românii asistă la un fenomen rar și fascinant: o economie care a fost propulsată de bani europeni urmează să învețe să meargă singură. Și, ca orice proces de independență, provocările sunt mari, dar oportunitățile sunt și ele reale – pentru o Românie mai puternică, mai autonomă și mai eficientă.

Scenariile BNR

Perioada ulterioară finalizării PNRR ar putea reprezenta o potențială schimbare de regim investițional, determinată de încheierea unui program excepțional prin resursele angrenate, cu potențiale efecte simultane pe mai multe planuri pentru economia României, se arată într-un studiu BNR. Principalele efecte sunt sintetizate mai jos.

1. Șoc de finanțare „ieftină” și de compoziție a resurselor (engl. funding cliff). Odată cu finalizarea PNRR, nu dispare doar un volum de  fonduri europene, ci și un anumit mix de finanțare. Componenta de grant și, în general, transferurile UE au proprietatea că susțin cererea și investițiile (oferta) fără a genera datorie externă și fără a induce o povară asupra bugetului, în sensul necesității de a recurge la finanțare alternativă prin intermediul piețelor financiare. În schimb, în absența acestor transferuri, presiunea se mută către: (i) finanțare internă/externă prin datorie, (ii) posibila comprimare a investițiilor sau (iii) realocări bugetare, dar în condițiile unor costuri de oportunitate
semnificativ mai ridicate.

2. Șoc asupra finanțării deficitului de cont curent, respectiv a calității finanțării. Transferurile de capital și granturile sunt, prin definiție, fluxuri stabile, non-generatoare de datorie externă – acestea reduc dependența de finanțare prin împrumut, în special într-o economie cu deficit extern structural. Deși România a primit inclusiv pe parcursul anului 2024 sume din CFM 2014-2020, cuantumul acestora a fost unul net inferior celui din anii precedenți, fenomen de natură să inducă un gap temporar de finanțare în perioada dintre două cadre financiare succesive. Conform datelor privind balanța de plăți (sistem accrual), transferurile de capital s-au comprimat de la 8,8 miliarde euro în 2023 la 4,8 miliarde euro în 202412. În aceste condiții, stabilitatea surselor de finanțare externă a deficitului a devenit mai fragilă, iar expunerea economiei la variațiile primei de risc suveran s-a accentuat.

3. În faza de abundență a fondurilor europene, o parte semnificativă a investițiilor publice beneficiază de astfel de finanțări, cu un impact relativ limitat asupra deficitului bugetar, indus exclusiv de mecanismul de cofinanțare. Însă, odată cu finalizarea programelor, se conturează o presiune în ceea ce privește menținerea nivelului investițiilor publice, proiectele urmând să fie finanțate fie din surse proprii, fie din împrumuturi. Această dinamică devine problematică într-un context de consolidare fiscală, când poate fi afectat și nivelul investițiilor publice. În 2025 și 2026, PNRR atenuează mult impactul consolidării fiscale asupra investițiilor publice. După 2026, din perspectivă macroeconomică, acest moment marchează o accentuare a constrângerilor de politică fiscală, plasând autoritățile în fața unui trade-off: fie
acceptarea unei corecții a investițiilor publice, cu riscul apariției unui „investment cliff”, din cauza unui posibil funding cliff, și al unor efecte adverse asupra creșterii economice, fie identificarea unor surse alternative de finanțare pentru a permite menținerea investițiilor, unele dintre acestea putând implica recurgerea la alte ajustări în structura bugetului public – prin creşterea veniturilor bugetare și/sau comprimarea altor categorii de cheltuieli –, în condițiile continuării procesului de corecție a deficitului bugetar. În acest cadru, o îmbunătățire substanțială a eficienței investițiilor publice și a efectelor de antrenare asupra investițiilor private (crowding-in) poate contribui la atenuarea riscului unui „investment cliff”.

4. Șoc asupra productivității (dinamica PIB potențial). Problema „investment cliff” nu este exclusiv una de cerere agregată (volum de investiții), ci tinde, în timp, să se transforme într-una de ofertă agregată. Existența unor proiecte nefinalizate, reducerea multiplicatorilor de impact și, implicit, afectarea productivității, reprezintă mecanisme prin care acest fenomen poate avea consecințe persistente asupra potențialului de creștere a economiei. Evaluări ex-post ale fondurilor structurale și de coeziune – inclusiv pentru economii care au beneficiat în mod substanțial de aceste resurse, precum Spania – indică, în general, efecte pozitive asupra creșterii economice și a procesului de convergență, efecte transmise în principal prin canalul investițional, în particular cel al dezvoltării infrastructurii; aici se poate produce efectul de crowding-in menționat mai sus, când investiții publice stimulează investiții private. Aceste rezultate sugerează că o diminuare sau o încetinire bruscă a fluxurilor de fonduri europene poate crea un gol dificil de compensat exclusiv prin investiții ale sectorului privat.

5. Pe măsură ce procesul de convergență avansează și, concomitent, alte economii aderă la Uniunea Europeană sau își intensifică nevoia de sprijin financiar, arhitectura alocărilor europene se va modifica treptat. În acest context, România ar putea parcurge, în timp, o tranziție de la statutul de beneficiar net major către unul de contributor net, chiar dacă acest scenariu nu este unul iminent, ci reflectă mai degrabă o tendință structurală pe termen lung. Experiența altor state membre, precum Spania, Irlanda, Portugalia sau Grecia, arată că statutul de beneficiar net important este specific unor etape ale procesului de convergență și că acesta se ajustează odată cu apropierea de media europeană sau cu modificarea regulilor bugetare ale Uniunii. Implicația pentru România este că modelul de creștere economică bazat pe un flux persistent de fonduri europene trebuie înțeles, în special în contextul actual, ca un regim tranzitoriu, și nu ca o stare permanentă, ceea ce
impune o reconfigurare graduală a motoarelor interne de creștere și de finanțare a investițiilor.

MDIzNTI0LnBkZiZoYXNoPTYyYjEyOTMyNWRiNTVkMTJlODI3ZmE4Y2U2NzIzOWJk