România e nevoită să devină „o voce serioasă” la Marea Neagră. Pentru asta are nevoie cât mai repede de un submarin și patru corvete moderne

Publicat: 21 iul. 2026, 18:29, de Alexandru Catalan, în ACTUALITATE , ? cititori
Exclusiv
România e nevoită să devină „o voce serioasă” la Marea Neagră. Pentru asta are nevoie cât mai repede de un submarin și patru corvete moderne
România deține cu titlu de inventar un submarin fabricat în fosta Uniune Sovietică în 1984. „Delfinul” a făcut între 1985 și 1996, 67 de misiuni, acumulând 2.000 de ore în imersiune, dar ruginește de 30 de ani în portul militar Constanța

După incidentele din ultimele două luni din Marea Neagră, România trebuie să privească foarte serios asupra șanselor proprii de a-și proteja investițiile din proiectul Neptun Deep, cel legat de exploatarea gazelor naturale din zona platformei noastre maritime.

Mai mult, investițiile în infrastructura militară trebuie accelerate, iar prezența unui submarin românesc în Marea Neagră devine o condiție de bază.

PUTEREA a discutat pe larg cu contraamiralul în rezervă, Constantin Ciorobea, președintele Asociației „Clubul Amiralilor”, despre opțiunea ce revine României în contextul războiului maritim actual dintre Ucraina și Federația Rusia în vederea apărării propriilor interese.

În plus, incidentul foarte recent în care o navă sub pavilion străin, încărcată cu GPL, a fost lovită de o dronă în apele internaționale ale Mării Negre, dar mai ales finalizarea instalării platformei de producţie offshore pentru Neptun Deep, acelerează nevoia atingerii strategiilor naționale militare care să ne protejeze interesele, nu doar teritoriul național.

Modelul Turciei, cel mai ușor de aplicat și în cazul României

Constantin Ciorobea a subliniat necesitatea unor „pași foarte importanți”, a căror urgență în atingerea lor e ușor de înțeles.

„E de salutat parteneriatul încheiat cu Turcia în contextul în care ne dorim să ne protejăm interesele în zona maritime. Dar nu va fi suficient doar atât! Va trebui și încă foarte repede să demonstrăm că putem fi parteneri de nădejde, așa cum spre exemplu am reușit cu cele două vânătoarea de mine cu care încercăm să detectăm și să ne curățăm cât mai bine zona de dronele ce au înțesat în ultimii ani zona Mării Negre, transmițând astfel tuturor un mesaj foarte clar”, e de părere contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea.

El e de părere că trebuie să urmăm exemplul Turciei, țară care are la rândul ei o platformă de exploatare a gazelor naturale din subsolul Mării Negre, aflată la o distanță de circa 100 de kilometri de „Neptun Deep”.

„Turcia are în permanență în stare de alertă un submarin și două fregate, gata să intervină în orice moment dacă interesele sale o cer. Asta va trebui să facem și noi. Ca atare, pentru a avea permanent pe mare o prezență militară, care să descurajeze orice potențial pericol, ai nevoie de minim trei corvete sau fregate. Cu ce avem noi în acest moment, nu ne putem asigura interesele mai mult de patru, maxim cinci luni. Fiindcă tehnica militară e cea care e, iar oamenii nu sunt mașini…Ei trebuie cât mai bine pregătiți și rotiți pentru un asemenea tip de misiuni foarte sensibile”, afirmă același militar de carieră.

Militarii noștri au atras atenția asupra necesităților maritime încă din 2016

Constantin Ciorobea dezvăluie că el personal a întreprins demersuri încă din 2016 în vederea înzestrării Marinei noastre militare cu echipament modern, care să permită apărarea intereselor naționale.

„Dreptul maritim internațional e unul foarte vast. Sunt puțini cel ce-l cunosc.  Dincolo de asta, în urmă cu zece ani am cerut Guvernului condus atunci de Dacian Cioloș achiziția a patru corvete. Executivul a înțeles, dar proiectul a fost blocat de interese obscure. Au urmat licitații, contestații, contestații la contestații. Cert e că până în ziua de astăzi nu am reușit să dovedim că vrem să ne apărăm interesele”, acuză același contraamiral în rezervă.

Contraamiralul intervievat de PUTEREA a salutat achiziția recentă a corvetei fabricate în Turcia și spune că aceasta e pregătită și în acest moment pentru a-și îndeplini misiunile militare.

„Am văzut tot felul de comentarii legate de această achiziție. Nu puteai s-o aduci echipată cu rachete de tip navă-navă sau sol-aer de fabricație turcească, fiindcă țara noastră are deja semnat un parteneriat în domeniu, implicit în Programul SAFE. Te trezeai astfel că ai două tipuri de rachete, de tip NATO și unul de tip turcesc, ceea ce ar fi atras după sine organizarea a două depozite diferite, cu oameni pregătiți special pentru fiecare dintre cele două tipuri de armament. Nu e deloc simplu în lumea militarilor, așa cum crede unul sau altul!”, a precizat același Ciorobea.

Pe de altă parte, în opinia sa, prezența unui submarin militar românesc în Marea Neagră a devenit mai mult decât necesară.

„Prezența unei asemenea tehnologii militare arată oricărei țări, indiferent de numele și puterea sa militară, că ești foarte serios atunci când emiți pretenții legate de protecția propriilor interese într-o regiune sau alta. Un submarin și patru corvete ar fi un semnal clar pentru oricine că România nu se joacă cu cuvintele atunci când vine vorba despre protejarea și apărarea și a apelor sale teritoriale și a intereselor sale în acest spațiu”, adaugă contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea.

Singura problemă e că nu ai de unde să faci rost mai repede de 2040 de un submarin modern, capabil să execute misiuni de luptă în Marea Neagră, comandat acum, în iulie 2026, în timp ce achiziția unuia la mâna a doua nu e nici ea deloc ușoară.