România intră în era nucleară modernă. Nicușor Dan lansează retehnologizarea de la Cernavodă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/CERNAVODA_RETEHNOLOGIZARE_12_INQUAM_Photos_George_Calin-scaled.jpg)
Președintele României, Nicușor Dan, a fost prezent miercuri la Cernavodă, unde a marcat oficial lansarea proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nucleare. Investiția de 3 miliarde de euro este privită de șeful statului ca fiind crucială nu doar pentru economie, ci și pentru securitatea națională.
Nicușor Dan, despre energia nucleară
Președintele Nicușor Dan a subliniat că energia nucleară acoperă în prezent o cincime din necesarul național de electricitate, fiind o resursă pe care România nu își permite să o ignore. El a explicat că acest tip de producție este considerat mai prietenos cu mediul, în special datorită emisiilor reduse de carbon.
„Energia nucleară este importantă. În momentul acesta, ea reprezintă 20% din necesarul de energie electrică a României. Este importantă pentru că este o tehnologie relativ prietenoasă cu mediul, în special cu emisiile de carbon”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a insistat că retehnologizarea Unității 1 nu este doar o modernizare punctuală, ci parte a unui plan strategic prin care România își consolidează avantajele acumulate în zeci de ani de cercetare și expertiză. El a amintit contribuțiile unor pionieri ai domeniului, precum Horia Hulubei, dar și rolul Institutului de Fizică Nucleară.
„Nuclearul este una din zonele în care, în competiția globală, România are un avantaj competitiv, care a început poate acum 100 de ani: Horia Hulubei și alți cercetători, Institutul de Fizică Nucleară și toate lucrările până acum”, a precizat președintele.
Totodată, acesta a explicat că avantajele energiei nucleare se extind și către domenii conexe, precum medicina, unde România are deja experiență și rezultate solide.
Proiecte nucleare și parteneriate internaționale
În discursul său, Nicușor Dan a punctat că, pe lângă retehnologizarea Unității 1, România pregătește și lucrările la Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și sprijină dezvoltarea reactoarelor modulare mici de la Doicești.
„Vorbi(m) de beneficii secundare, cum ar fi medicina, la care, din nou, România are un avantaj competitiv. Deci, lucrările pe care le vom avea la Cernavodă, reabilitarea centralei 1, reactoarele 3 și 4, pentru care lucrările sunt în curs. Sunt un suporter al acestora, inclusiv lucrările la reactoarele modulare mici de la Doicești”, a arătat acesta.
El a salutat și sprijinul partenerilor internaționali – Canada, Coreea, Italia și Statele Unite – subliniind că România își construiește viitorul nuclear pe colaborări solide cu state care împărtășesc aceeași viziune asupra securității globale.
„Vreau să subliniez faptul că energia nucleară este o chestiune de securitate națională și atunci tehnologia și partenerii sunt niște parteneri pe care ne putem baza”, a afirmat șeful statului.
Energia și viitorul economiei digitale
Președintele a mai subliniat că importanța energiei electrice va crește exponențial în următoarele decenii, odată cu avansul tehnologiilor digitale și al inteligenței artificiale, care presupun un consum masiv de energie.
„Energia electrică o să fie tot mai importantă pe măsură ce timpul va crește, vom intra într-o fază în care inteligența artificială va avea o pondere foarte importantă în economia mondială. Și inteligență artificială înseamnă energie electrică și minți strălucite și, din nou, cred că aici avem un avantaj competitiv”, a mai spus Nicușor Dan.
Președintele a încheiat prin a transmite un mesaj de susținere pentru toate proiectele nucleare aflate în derulare: „Succes în toate lucrările care urmează.”