România nu renunță, în ciuda refuzului hotărât exprimat de Austria

Publicat: 23 nov. 2023, 21:00, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
România nu renunță, în ciuda refuzului hotărât exprimat de Austria

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat sprijinul președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru procesul de aderare a României la spațiul Schengen.

În această optică, României în Parlamentul European a solicitat sprijinul președintei acestei instituții, inclusiv pentru demersurile de contestare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cazul unui posibil nou veto impus de Austria.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este un susținător al aderării României la spațiul Schengen. Motiv pentru care am discutat despre perspectivele viitorului Consiliu Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc peste câteva săptămâni și despre stadiul negocierilor purtate la nivel înalt, inclusiv la nivelul familiei politice de dreapta din care face parte cancelarul austriac. Am ținut să îi mulțumesc pentru eforturile depuse și totodată să discutăm despre opțiunile pe care le poate avea România în cazul exercitării unui nou veto de către guvernul de dreapta din Austria. Am solicitat suport, astfel încât Parlamentul European să sprijine România, în eventualitatea unui nou refuz, în realizarea unui demers legitim pentru apărarea valorilor europene prin care să ne cerem drepturile chiar și la Curtea de Justiție a UE”, a declarat Victor Negrescu, reprezentantul României în Parlamentul European.

Eurodeputatul, membru al Partidului Social Democrat, s-a exprimat în mod activ și în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European, desfășurate săptămâna aceasta la Strasbourg. Acesta a pledat pentru aderarea României la spațiul Schengen în timpul dezbaterii în care a fost prezent și Prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov.

România și Bulgaria merită să fie acceptate în spațiul Schengen și acest lucru trebuie să se întâmple necondiționat și imediat. Este inacceptabil ca țările noastre să fie lăsate pe dinafară, în condițiile în care îndeplinim toate criteriile Schengen și am protejat în mod eficient frontierele europene timp de atâția ani. Trăim într-o regiune dificilă și am apărat întotdeauna valorile europene și coeziunea Uniunii noastre. Am făcut acest lucru în perioadele dificile din Balcanii de Vest, am ajutat la construirea unei regiuni sigure a Mării Negre, menținând în același timp o relație bună cu Turcia, Georgia și cu țările din zonă, și o dovedim, încă o dată, astăzi, prin sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova. România și Bulgaria nu sunt state membre de rang secund, iar oamenii ar trebui să înceteze să ne privească în acest fel. De aceea, fac apel la liderii UE să sprijine aderarea noastră la Schengen până la capăt, prin organizarea unui vot până la sfârșitul anului, pentru a demonstra că respectarea regulilor în UE dă roade”, a subliniat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.