România va beneficia doar de 20%, adică 1,95 miliarde euro, din fondul european pentru tranziție verde

Publicat: 08 iun. 2021, 09:15, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
România va beneficia doar de 20%, adică 1,95 miliarde euro, din fondul european pentru tranziție verde
Comisia Europeana

Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat luni un regulament de instituire a unui fond în valoare de 17,5 miliarde euro cu ajutorul căruia tranziţia verde va deveni mai echitabilă şi mai favorabilă incluziunii.

Fondul pentru o tranziţie justă va finanţa proiecte care vor reduce costurile socio-economice pentru comunităţile din întreaga UE care depind în mare măsură de combustibilii fosili sau de sectoare industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră şi care au nevoie să îşi diversifice economia locală. 

Potrivit Reuters, Polonia urmează să beneficieze de cea mai mare porţie din Fondul pentru o tranziţie justă, urmată de Germania şi România. Toate cele trei ţări au regiuni unde mineritul este principala activitate economică. Iniţial, Comisia Europeană a propus alocarea a 40 de miliarde de euro pentru Fondul pentru o tranziţie justă, sumă care a fost redusă în vara anului trecut în cursul negocierilor dintre statele membre cu privire la bugetul blocului comunitar.

De la 10 miliarde la doar două

Conform propunerii iniţiale, Polonia urma să beneficieze de investiţii în valoare de aproximativ 27 miliarde de euro, urmată de Germania, cu 13,4 miliarde de euro, şi România, cu 10,1 miliarde de euro. Dar, potrivit noului plan, România va primi doar 1,95 de miliarde de euro, adică nici 20% din suma inițială. 

De asemenea, banii din Fondul pentru o tranziţie justă nu pot fi folosiţi pentru energie nucleară sau combustibili fosili, inclusiv gaze naturale. Regiunile şi statele membre ale UE pornesc de pe poziţii diferite în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi au capacităţi diferite de a face faţă provocărilor care le aşteaptă.

În acest sens, Fondul pentru o tranziţie justă urmăreşte să prevină adâncirea disparităţilor, investind în teritoriile care trebuie să elimine treptat producţia şi utilizarea cărbunelui, lignitului, turbei şi şistului bituminos sau să transforme industriile extrem de poluante.

Finanţarea va fi acordată numai pe baza unor planuri teritoriale pentru o tranziţie justă, care urmează să fie elaborate de statele membre, împreună cu autorităţile locale şi regionale relevante.

Planurile vor identifica teritoriile cele mai afectate şi nevoile lor de investiţii. Cuantumul total de 17,5 miliarde euro (la preţurile din 2018) este compus din 7,5 miliarde euro disponibile pentru angajamentul bugetar pentru perioada 2021 – 2027 şi din 10 miliarde euro din partea Instrumentului de redresare (Next Generation EU) disponibile în anii 2021, 2022 şi 2023. 

Statele membre vor contribui, de asemenea, la programele Fondului pentru o tranziţie justă. În plus, acestea pot transfera resurse din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi al Fondului Social European Plus. În acest mod s-ar putea mobiliza investiţii de aproape 30 de miliarde de euro.