România va depăși ca PIB Polonia în 2025, anunță Nicolae Ciucă

Publicat: 26 oct. 2023, 20:00, de Alice Gherman, în POLITICĂ , ? cititori
România va depăși ca PIB Polonia în 2025, anunță Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

Fostul premier al României, Nicolae Ciucă, se arată optimist în ceea ce privește viitorul economic al României. Ciucă afirmă că, potrivit cifrelor pe care le-au difuzat agenţiile de rating, România are o perspectivă de evoluţie economică ce îi va permite în 2025 să depăşească Polonia ca PIB.

Președintele PNL și fost premier al României, Nicolae Ciucă, se arată extrem de încrezător în viitorul „luminos” al țării, bazându-se pe cifrele agențiilor de rating. „Guvernarea liberală înseamnă accent pe investiţii, susţinând în acelaşi timp şi segmentele vulnerabile ale populaţiei. Partidul Naţional Liberal a implementat politici, astfel încât România să aibă o creştere economică solidă, în pofida crizelor succesive de la nivel mondial”, a transmis preşedintele PNL într-o emisiune TV.

Fostul premier a adăugat: „Conform cifrelor pe care le-au difuzat agenţiile de rating, România are o perspectivă de evoluţie economică ce îi va permite în 2025 să depăşească Polonia ca PIB (Produsul Intern Brut), după ce în 2022 am depăşit Ungaria. Acest lucru trebuie să ne dea încredere în noi înşine, înseamnă că vom putea să creştem şi să ne consolidăm”.

Nu știm cât de luminos va fi viitorul economic al României, fiindcă deocamdată vine 2024, un an electoral cu pomeni, cheltuieli multe și promisiuni și mai multe, așa că va mai trece multă apă pe Dâmbovița până la PIB-ul din 2025.