România va fi prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. 29 de sportivi sunt pe listă

Publicat: 23 ian. 2026, 14:14, de Răzvan Aprozeanu, în SPORT , ? cititori
România va fi prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. 29 de sportivi sunt pe listă
Sursa foto: Imago Images, olympics.com

România va fi reprezentată de 29 de sportivi la întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă, care vor avea loc în perioada 6 – 22 februarie. Delegația are cu 8 membri mai mult decât cea de la Beijing 2022. Cei 28 de membri, plus o rezervă, vor concura în nouă discipline.

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 a fost finalizată și aprobată joi de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, potrivit gsp.ro.

Aceasta va fi alcătuită din 28 de sportivi, însoțiți de o rezervă și echipele tehnice, care vor fi cazați în șase Sate Olimpice. Atleții vor concura în nouă discipline, cu două mai multe față de ediția din 2022.

Cea mai numeroasă delegație românească din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă a fost cea de la Lake Placid 1980, cu 35 de sportivi, urmată de Innsbruck 1976, cu 32 sportivi și Grenoble 1968, cu 30.

Cine va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina

Biatlon – Sat Olimpic Anterselva

6 sportivi (2 feminin, 4 masculin)

  • Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea
  • George Buta, George Colțea, Raul Flore, Dmitrii Shamaev
  • Tehnicieni: Gheorghe Stoian – antrenor principal, Sorin Gîrbacea și Cristian Moșoiu – antrenori secunzi (masculin), Vasile Gheorghe – antrenor principal, feminin

Bob – Sat Olimpic Cortina

4 sportivi + 1 rezervă (masculin)

  • Constantin Dinescu, George Iordache, Mihai Păcioianu, Mihai Tentea – titulari, Andrei Nica – rezervă
  • Tehnicieni: Iulian Păcioianu – antrenor principal, Dorin Grigore, antrenor secund

Patinaj artistic – Sat Olimpic Milano

1 sportiv (feminin)

  • Julia Sauter
  • Antrenor: Roxana Luca

Sanie – Sat Olimpic Cortina

7 sportivi (3 feminin, 4 masculin)

  • Corina Buzățoiu, Raluca Strămăturaru, Carmen Manolescu
  • Valentin Crețu, Eduard Crăciun, Marian Gîtlan, Darius Șerban
  • Tehnicieni: Alexandru Comșa – antrenor principal, Radu Eugen – antrenor secund

Sărituri cu schiurile – Sat Olimpic Predazzo

4 sportivi (2 masculin, 2 feminin)

  • Daniela Toth, Delia Folea
  • Daniel Cacina, Mihnea Spulber
  • Tehnicieni: Florin Spulber – antrenor principal, Adrian Comănescu – antrenor secund

Schi alpin – Sat Olimpic Cortina (întrecerile feminine), Sat Olimpic Bormio (întrecerile masculine)

2 sportivi (1 feminin, 1 masculin)

  • Sofia Moldovan
  • Alexandru Ștefănescu
  • Tehnicieni: Luigi Rossi – antrenor (feminin) Andrei Burchiu – antrenor (masculin)

Schi fond – Sat Olimpic Predazzo

3 sportivi (1 feminin, 2 masculin)

  • Delia Reit
  • Paul Pepene, Gabriel Cojocaru
  • Tehnicieni: Ioan Lungociu – antrenor principal, Ioan Poponeci – antrenor secund

Snowboard – Sat Olimpic Livigno

2 sportive

  • Kata Mandel, Henrietta Bartalis
  • Tehnicieni: Kinda Geza – antrenor principal, Zoltan Reisz – antrenor secund

România va avea șapte purtători de drapel

La ediția din 2026 a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, organizatorii au anunțat patru ceremonii de deschidere: evenimentul principal va avea loc la Milano și va fi transmis în direct la nivel internațional; trei ceremonii secundare se vor desfășura la Cortina, Livigno și Predazzo.

România va avea șapte sportivi care vor purta drapelul țării la aceste ceremonii:

  • Julia Sauter (patinaj artistic) – Milano
  • Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) – Livigno
  • Daniela Toth (schi sărituri) și Paul Pepene (schi fond) – Predazzo
  • Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) – Cortina

La ediția din acest an, peste 3.500 de sportivi din 93 de țări se vor întrece pentru 195 de medalii, la 16 discipline. Componența finală a delegației României urmează să fie stabilită în perioada următoare. La ediția anterioară, de la Beijing 2022, România a avut 21 de sportivi în șapte discipline.