Românii fură curent și gaze în neştire. Peste 660 de cazuri în doar 6 luni
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/04/contro-curent_6cbc6d2e46.jpg)
Românii continuă să fure energie – și nu este doar o expresie. În primele șase luni ale acestui an, compania Delgaz Grid a identificat peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie, în 18 dintre cele 20 de județe în care operează.
Majoritatea covârșitoare a acestor situații vizează sustrageri de energie electrică, dar și intervenții ilegale asupra rețelelor de gaze naturale.
Moldova fruntaşă la furturi de curent și gaze
Potrivit unui comunicat transmis de companie, 397 dintre cazuri au vizat furturi de curent în județele din Moldova – Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău. Alte 265 de cazuri s-au înregistrat în ceea ce privește consumul ilegal de gaze naturale, în județe precum Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Timiș, Arad, Mureș, Sibiu, Hunedoara, Alba, Bihor, dar și în zona Moldovei.
Prejudiciul total a fost estimat la 8,5 milioane de lei, iar cantitatea de energie sustrasă se ridică la circa 9,9 milioane kWh – dintre care 6,1 milioane kWh reprezintă electricitate și 3,8 milioane kWh gaze naturale.
Risc uriaş pentru siguranţa publică
Reprezentanții Delgaz Grid atrag atenția că energia furată nu este doar o pierdere financiară pentru companie, ci și un risc major pentru siguranța publică. Intervențiile neautorizate la instalațiile de gaze și electricitate pot provoca explozii, incendii, intoxicații sau electrocutări. Astfel de practici pot pune în pericol vieți omenești și distruge locuințe sau bunuri.
În plus, aceste furturi de curent și gaze afectează și consumatorii corecți. Aceştia ajung să suporte indirect pierderile prin costuri crescute și întreruperi în furnizarea serviciilor.
Delgaz Grid reamintește că modificările ilegale ale echipamentelor de măsurare a consumului constituie infracțiuni și sunt sancționate conform Codului Penal. Compania a transmis plângeri penale către autoritățile competente pentru fiecare caz descoperit, în vederea identificării vinovaților și recuperării pagubelor.
Totodată, operatorul încurajează cetățenii să semnaleze suspiciunile de consum fraudulos, asigurând confidențialitatea totală a celor care trimit sesizări. Reprezentanții companiei insistă asupra respectării regulilor de siguranță și recomandă evitarea oricărei intervenții improvizate asupra instalațiilor electrice sau de gaze.