Românii, printre cei mai conservatori europeni. Percepția asupra egalității de gen rămâne limita
Românii au percepții mai limitate despre inegalitățile dintre femei și bărbați și tind să păstreze viziuni tradiționale privind rolurile de gen, arată datele Eurostat analizate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Studiul arată că România se numără printre statele europene în care ideile conservatoare despre familie, muncă și independența financiară a femeilor sunt încă larg răspândite.
Românii și rolurile tradiționale
Potrivit sondajului, românii continuă să considere că rolurile clasice ale bărbatului și femeii în familie sunt cele mai potrivite. Astfel, 60% dintre români spun că principalul rol al unui bărbat este să câștige bani pentru familie. Procentul este mult peste media Uniunii Europene, care se situează la 42%.
În unele țări din regiune percepțiile sunt chiar mai puternice: 74% dintre bulgari și 69% dintre polonezi împărtășesc aceeași opinie.
În statele din vestul Europei, însă, astfel de idei sunt mult mai puțin răspândite. În Germania, doar 38% dintre respondenți sunt de acord cu această afirmație, iar în Suedia procentul scade la doar 11%.
Femeia, văzută în primul rând ca responsabilă de casă
Percepțiile conservatoare apar și în ceea ce privește rolul femeii în familie. Potrivit sondajului, 62% dintre români consideră că responsabilitatea principală a femeii este să aibă grijă de casă și familie.
În Polonia procentul este și mai mare, ajungând la 71%, iar în Bulgaria la 74%. Prin comparație, în state precum Spania doar 23% dintre respondenți sunt de acord cu această idee, iar în Suedia procentul coboară la 11%. Media Uniunii Europene este de 38%.
România, la coada UE la independența financiară a femeilor
Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale sondajului este legat de independența financiară a femeilor. Doar 76% dintre români consideră că este important ca femeile să fie independente financiar, cel mai mic procent din Uniunea Europeană.
Media UE este de 90%, iar în unele state diferențele sunt semnificative: 91% dintre spanioli și 95% dintre suedezi susțin ideea independenței financiare pentru femei.
Potrivit autorilor cercetării, acest rezultat reflectă percepții încă puternic influențate de ideea dependenței economice a femeilor față de bărbați.
Românii percep mai puțin discriminarea de gen
Sondajul arată și că românii sunt mai puțin conștienți de discriminările de gen în comparație cu cetățenii altor state europene. Doar 28% dintre români cred că bărbații sunt tratați mai bine decât femeile la locul de muncă. În Uniunea Europeană media este de 51%, iar în Franța ajunge la 66%.
În schimb, 54% dintre români consideră că femeile și bărbații sunt tratați la fel la serviciu, comparativ cu doar 40% media UE.
Percepțiile sunt similare și în politică. Aproximativ 48% dintre români cred că femeile politicieni sunt dezavantajate, în timp ce media europeană este de 54%, iar în Suedia ajunge la 70%.
Atitudini conservatoare față de rolul taților
Un alt indicator care reflectă diferențele dintre România și alte state europene este percepția asupra concediului parental pentru tați. Doar 53% dintre români consideră că luarea concediului parental este o experiență benefică pentru un tată.
Prin comparație, 95% dintre suedezi, 87% dintre francezi și 75% dintre polonezi sunt de acord cu această afirmație. Autorii studiului spun că această diferență poate fi explicată și prin accesul mai redus al bărbaților la concediul parental în România.
Egalitatea de gen, înțeleasă diferit
Sondajul arată și o lipsă de informare în ceea ce privește beneficiile egalității de gen.
Doar 66% dintre români sunt de acord cu ideea că și bărbații ar avea de câștigat de pe urma egalității dintre femei și bărbați, cel mai mic procent din Uniunea Europeană. Media UE este de 75%.
În ceea ce privește feminismul, românii sunt relativ aliniați cu media europeană. Aproximativ 42% dintre respondenți consideră că feminismul „merge prea departe”, un procent apropiat de media UE, care este de 45%.
În același timp, jumătate dintre români nu sunt de acord cu această afirmație, ceea ce sugerează că există încă o conștientizare a faptului că egalitatea de gen nu este pe deplin realizată în societate.