Românii se reprofilează. Conflictele internaționale îi determină să își organizeze vacanțele în țară
Românii preferă să își petreacă vacanțele în România sau să combine sejururile interne cu cele externe, în contextul tensiunilor internaționale și al incertitudinilor legate de zboruri. O analiză realizată de platforma de rezervări Travelminit arată că siguranța, costurile și serviciile incluse în pachetele turistice devin criterii decisive pentru alegerea destinației.
Românii, tot mai atrași de țara lor pentru vacanțe
Datele analizate de Travelminit arată că aproape jumătate dintre români aleg să își petreacă vacanțele exclusiv în România sau să combine concediile din țară cu cele în străinătate.
Tendința este influențată de contextul internațional, marcat de tensiuni în diferite regiuni ale lumii și de incertitudinile legate de zboruri sau de accesul în anumite destinații turistice.
Autorii analizei arată că, în aceste condiții, tot mai mulți turiști consideră România o variantă sigură și accesibilă pentru concedii.
„Într-un context internațional marcat de tensiuni și restricții de zbor, mulți turiști preferă să rămână în țară, considerând România o destinație sigură și accesibilă. Datele Travelminit arată că aproape jumătate dintre români aleg să călătorească exclusiv în România sau combină sejururile interne cu cele externe”, se arată în analiza citată.
Vacanțele în familie domină preferințele
Potrivit datelor analizate, peste jumătate dintre români aleg să își petreacă vacanțele alături de familie, în timp ce aproximativ 35% preferă sejururile în cuplu.
Aceste rezultate arată că, pentru majoritatea turiștilor, concediul reprezintă în primul rând o perioadă dedicată relaxării și timpului petrecut împreună cu cei apropiați.
În ceea ce privește modul de organizare a vacanțelor, aproape 38% dintre turiști combină planificarea din timp cu decizii luate în ultimul moment, în timp ce 32% își stabilesc sejururile cu mult înainte.
Alți 27% aleg destinația în funcție de locul dorit și de durata călătoriei.
Destinațiile interne, tot mai căutate
Autorii analizei subliniază că România oferă o gamă variată de destinații turistice, de la stațiuni montane și litoral până la zone balneare sau orașe cu patrimoniu cultural.
Această diversitate contribuie la creșterea interesului pentru vacanțele interne, mai ales într-o perioadă în care siguranța și flexibilitatea sunt tot mai importante pentru turiști.
„România oferă un mix variat de opțiuni: stațiuni montane, litoral, zone balneo și orașe culturale, care permit turiștilor să se bucure de experiențe relaxante și în siguranță, fără stresul de a călători în afara țării”, arată analiza.
Prețul și facilitățile rămân decisive
Costul vacanței continuă să fie principalul criteriu pentru majoritatea turiștilor. Aproape 72% dintre români spun că tarifele avantajoase sunt decisive atunci când aleg un sejur.
În același timp, 56% dintre turiști analizează atent serviciile incluse în pachetul de cazare, precum micul dejun, accesul la piscină sau la spa. Durata medie a unui sejur este de aproximativ trei nopți, perioadă considerată suficientă pentru relaxare fără a afecta programul de lucru.
Cardurile de vacanță, tot mai folosite
Analiza arată și că cardurile de vacanță continuă să fie un instrument popular în rândul turiștilor români.
Aproape jumătate dintre respondenți au un card de vacanță activ, iar 29% intenționează să îl folosească pentru următorul concediu.
Potrivit reprezentanților Travelminit, acest instrument îi ajută pe turiști să își organizeze mai ușor vacanțele și să profite de oferte avantajoase.
„Românii caută mai mult ca niciodată siguranță, confort și o planificare atentă atunci când își aleg vacanța. În contextul actual, țara noastră rămâne cea mai sigură opțiune, iar cardul de vacanță reprezintă un aliat de încredere pentru familii și cupluri. Cu ajutorul lui, turiștii pot să își organizeze sejururi relaxante și accesibile și să profite de prețuri avantajoase”, a declarat Timea Ambrus, reprezentant Travelminit.