Românii și bulgarii se bat pe „Plăcinta Dobrogeană”. Decizia CE

Publicat: 05 mart. 2023, 15:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Românii și bulgarii se bat pe

România a reușit să câştige în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de opoziţie din partea vecinilor de la sud de Dunăre.

Bulgarii vor avea voie să folosească denumirea doar la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa şi fără recunoaştere IGP, cu caractere chirilice sau latine.

„La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat. Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani”, a declarat pentru AGERPRES Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Bulgarii pot să folosească denumirea cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa” pentru o perioadă de 10 ani, deşi iniţial ceruseră 15 ani. Nu vor putea, însă, să exporte produsul cu denumirea tradusă în limba română de „Plăcintă Dobrogeană”.

„Faptul că alte state ne urmăresc demersurile, iar în cazul de faţă vecinii bulgari, demonstrează notorietatea şi calitatea deosebită a produselor româneşti, care sunt foarte apreciate pe piaţă şi încet încet îşi fac loc atât pe piaţa europeană cât şi în registrul produselor recunoscute de către Comisia Europeană pentru calitatea lor”, a mai afirmat Diaconeasa.

În martie, în şedinţa DG Agri va fi aprobată decizia, după care va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE, cel mai probabil în aprilie.

Demersurile pentru recunoaşterea europeană au început în anul 2017, an în care s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii. În decembrie 2018, a avut loc depunerea documentaţiei la MADR pentru obţinerea recunoaşterii europene a produsului „Plăcintă Dobrogeană – Indicaţie Geografică Protejată”. În aprilie 2019 s-a încheiat opoziţia naţională depusă de SC Dobrogea SA, iar dosarul a fost trimis la CE în sistemul electronic ‘eAmbrosia’ în luna mai 2019. Cererea a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE în februarie 2021, ulterior Bulgaria depunând declaraţie motivată de opoziţie. Începând din iulie 2021, CE a invitat opozantul şi solicitantul pentru demararea consultărilor.

Cum se pregătește plăcinta dobrogeană

Plăcinta dobrogeană este un produs de patiserie copt, precopt, congelat şi crud congelat obţinut din foi umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caş şi ouă. Prin întinderea şi tragerea aluatului se obțin foile. Se adaugă umplutura și sunt rulate, încreţite şi aşezate în formă de spirală în tăvi rotunde. Greutatea produsului este între 500 şi 2.000 de grame. Gustul este sărat vine de la amestecul de brânză telemea, caş, ouă şi iaurt coapte împreună cu foile din aluat nedospit.

Produsul „Plăcintă Dobrogeană” are o consistenţă moale, fragedă, datorită amestecului de ou şi iaurt turnat deasupra, faţă de alte produse de acelaşi tip, care au o consistenţă crocantă cu suprafaţa uşor casantă. Aluatul este proaspăt pregătit pentru fiecare şarjă de produs finit.

Câte produse recunoscute IGP are România

România are recunoscute până în prezent pe sisteme de calitate europene 10 produse, din care nouă cu IGP, respectiv: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap, iar unul, Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de Origine Protejată (DOP).

De asemenea, sunt înregistrate şi băuturi spirtoase – din categoria Rachiu de fructe (Pălincă, Tuică Zetea de Medieşu Aurit, Ţuică de Argeş, Horincă de Cămârzana) şi din categoria Rachiu de vin (Vinars Târnave, Vinars Vaslui, Vinars Murfatlar, Vinars Vrancea, Vinars Segarcea).

În prezent, sunt în derulare acţiuni specifice la MADR care vizează înregistrarea produsului „Pelin” produs din categoria băuturilor aromatizate, pe sisteme de calitate europene.

În același timp, alte şapte produse depuse spre înregistrare se află în fază avansată: Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc şi pulpa de porc) – IGP (Indicaţie Geografică Protejată) – în data de 15.12.2021, a fost depusă la Comisia Europeană documentaţia necesară; Pită de Pecica (Indicaţie Geografică Protejată) – în data de 22.12.2021 a fost înregistrată, în sistemul electronic ‘eAmbrosia’, cererea României pentru dobândirea protecţiei pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată.

Dosarul pentru tuberoza de Hoghilag se află la direcţia de specialitate a MADR, fiind în analiză documentaţia aferentă înregistrării, ca IGP (Indicaţie Geografică Protejată), iar pentru produsele: brânză frământată de Teaca (IGP), Virşli (IGP) şi Brânză de burduf de Bran (IGP) sunt în derulare activităţi necesare pentru parcurgerea etapelor aferente elaborării şi depunerii documentaţiei.

Din cele 1.760 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene, doar zece sunt produse alimentare româneşti.