Românul-justițiar de carton: cum se fabrică patriotul agresiv în diaspora

Un tânăr român de 25 de ani a confundat tramvaiul din Bremen cu propriul lui regulament moral inventat și a atacat cu violență două tinere care se sărutau, trântind una la pământ și lovind-o chiar și după ce a rămas inconștientă. Un episod de barbarie gratuită, care arată cât de repede se transformă „vigilența tradițională” în ură brută atunci când tupeul ține loc de valori, iar prejudecata ia forma unui pumn.

O ”fază” tristă de tot…

În diaspora, românii poartă reputația unei comunități care muncește, tace, își vede de treabă și ridică orașe la propriu. Din când în când, însă, câte un viteaz de ocazie se ridică în două picioare și strică toată statistica: exact cum s-a întâmplat vineri seară, într-un tramvai din Bremen.

Două tinere de 18 și 19 ani se sărutau, fără să deranjeze pe nimeni. Pentru un om normal, asta înseamnă… doi oameni care se plac. Pentru eroul nostru patriarhal, a fost semnalul de atac.

Ieșit din peșteră, cu bâta tradiționalismului nemestecat

Potrivit poliției germane, românul s-a apropiat, a insultat, apoi – în mai puțin de un minut – a trecut la pumni și picioare. Una dintre fete a fost lovită atât de puternic, încât a căzut inconștientă pe podea. Asta nu l-a oprit. A continuat să lovească, inclusiv în abdomen, ca un individ care confundă superioritatea fizică cu superioritatea morală.

Poliția l-a săltat direct din tramvai, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă și au activat și secția specializată în infracțiuni motivate de ură. Asta pentru că, în Germania, ura e recunoscută ca infracțiune. La noi, încă e trecută la „tradiții neamestecate”.

De ce reacționăm așa? De unde vine această vigilență toxică?

Românul care „veghează” moralitatea altora e un tipar vechi, dar urbanizat:
– nu îl deranjează corupția, dar îl deranjează două fete care se pupă.
– nu îl sperie infractorii, dar îl irită libertatea altuia.
– nu sare să apere vreo victimă reală, dar se simte chemat să pedepsească un gest de afecțiune.

Este combinația perfectă dintre neputință și testosteron prost direcționat.

Ironia supremă:

Barbaria asta are loc într-o țară care oferă libertăți, protecție, infrastructură și drepturi egale. Germania a întins o mână. Românul nostru a întins un pumn.

Și spun asta nu ca moralist, ci ca observator: există un tip de român care, odată ce închide ușa în spatele lui și pleacă din țară, ia cu el fix ce avem mai prost. Nu munca. Nu demnitatea. Ci intoleranța, micimea, dorința de a controla viețile altora.

Ce urmează?

Camerele de supraveghere vor arăta exact ce s-a întâmplat. Justiția germană va funcționa, fără prieteni, pile și „hai, mă, nea șefu”, iar individul va afla că ura nu se apără cu „valorile familiei”.

Dar lecția e pentru noi toți:

Dacă vrem respect în Europa, trebuie să plecăm de acasă cu alt bagaj decât prejudecățile bunicului și nervii tatălui.
Diaspora nu trebuie să fie export de furie.

Și încă ceva: două tinere care se sărută nu sunt dușmani ai „valorilor românești”.
Dușmanii reali sunt cei care confundă violența cu moralitatea.