Rusia extinde sancţiunile împotriva responsabililor militari din UE; Putin nu vrea un răspuns simetric la limitarea vizelor

Publicat: 07 sept. 2022, 16:14, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Rusia extinde sancţiunile împotriva responsabililor militari din UE; Putin nu vrea un răspuns simetric la limitarea vizelor

Rusia a declarat miercuri că impune sancţiuni pentru un număr mai mare de responsabili ai Uniunii Europene ca răspuns la ceea ce Moscova afirmă că este o politică „antirusească neprietenoasă” a Occidentului, relatează Reuters, citând un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Potrivit MAE rus, Rusia interzice intrarea pe teritoriul său pentru un număr de lideri militari europeni, înalte personalităţi din domeniul securităţii şi reprezentanţi ai companiilor de armament, fără să menţioneze vreun nume.

Anterior, vorbind la Forumul Economic Estic din Vladivostok, în Extremul Orient, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că se opune unui răspuns simetric al Moscovei prin limitarea acordării de vize pentru cetăţenii UE în Rusia, ca răspuns la decizia Uniunii Europene de a restricţiona eliberarea de vize pentru ruşii care vor să călătorească în UE, relatează EFE.

„Nu vom permite nimănui să ne impună vreun tip de decizie (…). Nu trebuie să facem nimic care să contravină intereselor noastre”, a declarat Putin.

Putin a spus în glumă că şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-ar putea supăra pe el, pentru că „Ministerul de Externe răspunde mereu simetric”, calificând drept „scuipat” decizia europeană de a restricţiona eliberarea de vize pentru ruşi.

„Suntem interesaţi ca tinerii să vină să studieze aici. De ce să îi blochezi? Suntem interesaţi ca firmele să vină şi să lucreze aici, în pofida tuturor restricţiilor”, a explicat el.

Potrivit lui Putin, „sunt mulţi oameni de afaceri care iubesc Rusia, care vizitează ţara şi vor să lucreze aici”.

Comisia Europeană a aprobat cu o zi în urmă suspendarea acordului de facilitare a vizelor cu Rusia ca sancţiune pentru războiul declanşat de Moscova în Ucraina, astfel încât cetăţenii ruşi să se confrunte cu restricţii mai mari la intrarea pe teritoriul blocului comunitar.

Suspendarea acordului nu înseamnă interzicerea intrării în UE pentru cetăţenii ruşi, dar îi obligă să prezinte mai multe documente pentru obţinerea vizei şi să plătească mai mult pentru aceasta, de la 35 de euro, în prezent, la 80 de euro.

Procesul de obţinere a permisului de intrare „‘va fi mai dificil, va fi mai îndelungat şi, în consecinţă, numărul de noi vize va fi redus substanţial”, a asigurat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell.

Pe de altă parte, Putin a declarat că Rusia nu a desfăşurat echipament militar la centrala nucleară din Zaporojie, în sudul Ucrainei, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut crearea unei zone demilitarizate acolo, potrivit AFP.

Într-un raport publicat marţi, „AIEA scrie că este necesară îndepărtarea echipamentelor militare de pe teritoriul centralei. Dar nu există echipamente militare pe teritoriul acestei centrale” controlate de forţele ruse, a afirmat Putin în cadrul Forumului de la Vladivostok.

Imaginile difuzate de televiziunile de stat ruse, singurele care au avut acces să însoţească delegaţia AIEA săptămâna trecută în timpul inspecţiei la această centrală, l-ar putea contrazice pe Putin.

În imagini difuzate de televiziunile de stat ruse s-a putut vedea că „tehnica militară nu a fost retrasă din interiorul centralei, iar reprezentanţi ai Rosatom se afişau deschis în faţa camerelor de filmat”, subliniază experta ucraineană, citată de Zerkalo Nedeli.

Referitor la condamnarea la 22 de ani de închisoare pentru înaltă trădare a jurnalistului Ivan Safronov, specializat în teme militare, Putin a declarat miercuri că acesta ar fi transmis informaţii confidenţiale agenţilor unor servicii din Occident, potrivit Reuters.

El nu a spus dacă această pedeapsă – pe care activiştii pentru drepturile omului au numit-o ”fără precedent” ca severitate – pronunţată în cazul lui Ivan Safronov la începutul acestei săptămâni a fost ”echitabilă”.

Safronov a lucrat ca jurnalist pe probleme militare pentru cotidienele Kommersant şi Vedomosti înainte de a deveni purtător de cuvânt al Agenţiei spaţiale din Rusia. Arestarea şi condamnarea sa au suscitat un val de indignare în rândul criticilor la adresa campaniei de reprimare a Kremlinului împotriva mass-media independente.