Rusia își casează propriii clasici doar fiindcă au trecut, cândva, printr-o tiparniță plătită de Soros

Rusia a mai găsit o metodă de a se face de râs în fața lumii: scoate din biblioteci cărți ale clasicilor ruși fiindcă unele ediții au fost cumpărate sau tipărite prin programe finanțate, în anii ’90, de fundația lui George Soros.

O țară care se războiește cu clasicii și pierde fondul de carte

La Ekaterinburg, directoarea rețelei municipale de biblioteci, Irina Ceremisinova, a spus public că aproximativ 30% din achizițiile bibliotecilor ar trebui retrase din cauza schimbărilor legislative, pentru că au fost cumpărate „cu bani Soros”.

În aceeași ședință, oficialii locali au recunoscut și că bibliotecile duc deja lipsă de cărți și nu au bani suficienți să-și refacă fondurile.

Aici începe nebunia cu adevărat rusească

Nu intră în discuție manifeste clandestine, broșuri subversive sau cine știe ce literatură conspirativă strecurată prin rafturi. Intră în discuție Tolstoi, Dostoievski, Pușkin, Turgheniev, Pasternak, Cehov, Ilf și Petrov.

Rusia a ajuns în punctul în care suspectează nu conținutul, ci proveniența financiară a hârtiei. Dacă o ediție din Război și pace a intrat în bibliotecă printr-un program al Open Society, problema nu mai este Tolstoi, ci ștampila.

Aici se vede toată mizeria intelectuală a regimului:

nu mai cenzurează doar ideile incomode, ci și traseul birocratic prin care o carte a ajuns pe raft.

Rusia nu mai are curajul să se teamă de autori. Se teme de etichete

Asta e partea cea mai ridicolă. Kremlinul nu-l interzice pe Dostoievski fiindcă ar fi devenit, peste noapte, occidental. Nu-l împinge pe Tolstoi la margine fiindcă s-a molipsit de liberalism târziu. Îi scoate din circuit fiindcă niște ediții poartă pecetea unui program pe care Rusia l-a declarat ulterior „indezirabil”.

Rezultatul e o formă de paranoia administrativă atât de profundă, încât cade direct în comedie. Țara care își umflă pieptul cu „civilizația rusă” ajunge să-și curețe rafturile de propriii titani literari doar fiindcă un miliardar demonizat de propagandă a finanțat, acum trei decenii, cumpărarea unor volume pentru biblioteci.

Asta nu mai e apărare culturală. E prostie ideologizată.

Regimul nu urăște cartea. Urăște ideea că nu controlează tot

Aici stă miezul. În Rusia lui Putin, nimic nu trebuie să existe în afara lanțului de comandă simbolic al statului. Dacă o carte a intrat în viața publică printr-un canal care nu aparține puterii, ea devine suspectă, chiar dacă autorul e coloană de marmură a canonului rus.

Regimul nu suportă să accepte că, în anii de după prăbușirea URSS, altcineva a ajutat bibliotecile să respire.

Soros devine astfel pretextul perfect: un nume detestat oficial, bun de lipit pe orice obiect pe care statul vrea să-l murdărească retroactiv. Dacă nu mai poți produce cultură vie, începi să verifici cine a plătit factura tipografiei în 1997.

Nici măcar ei nu știu până unde merge absurdul

În regiunea Arhanghelsk, unele biblioteci au ajuns să ceară lămuriri justiției, iar procuratura locală a stabilit că eliminarea acestor cărți nu este necesară, deși panica birocratică exista deja.

Episodul spune enorm despre natura sistemului rus: nu e doar represiv, e și dezordonat în propria represiune. Unii ordonă epurarea, alții ridică din umeri, alții caută excepții, iar bibliotecarii rămân între lege, frică și rafturi pe cale să se golească.

Un stat care începe să se certe cu sine însuși pe tema lui Pușkin și Dostoievski și-a pierdut nu doar măsura, ci și respectul elementar pentru propria cultură.

Kremlinul se poartă ca un ocupant al propriei literaturi

Aici stă ironia mare. Regimul lui Putin vorbește neîncetat despre „valorile rusești”, despre specificul național, despre tradiție, despre moștenirea imperiului cultural rus.

În practică, același regim ciopârțește accesul la această moștenire cu zel de contabil isteric.

În numele ”purității ideologice”, Rusia își face singură ceea ce nici adversarii ei n-ar fi putut face atât de eficient: transformă cultura rusă într-un teren minat administrativ.

Nu Occidentul îi scoate pe ruși din biblioteci. Kremlinul o face, cu mâna lui groasă și mintea lui scurtă.

Verdictul e simplu

Rusia nu mai arată ca o putere culturală sigură pe sine. Arată ca una isterizată, care își suspectează până și biblioteca. Să casezi Dostoievski pentru că volumul lui a trecut printr-un program plătit de Soros nu înseamnă că l-ai lovit pe Soros. Înseamnă că te-ai lovit singur peste față cu propriul ridicol.

Iar rușii merită ”arși” exact aici:

nu doar pentru agresivitate, minciună și imperialism, ci și pentru felul în care au reușit să transforme patrimoniul lor literar într-o victimă colaterală a paranoiei de stat.

Asta nu mai este „înțelepciune rusă”. E barbarie birocratică, îmbrăcată în prostie solemnă.