Rusia: O organizație neguvernamentală împotriva torturii a fost desemnată „agent al străinătății”

Organizaţia neguvernamentală rusă Comitetul împotriva Torturii a fost desemnată vineri „agent al străinătăţii” de către autorităţile ruse, în plină represiune împotriva societăţii civile în Rusia, relatează AFP.

Numele acestei organizaţii fondate în 2000 apare de acum pe lista organizaţiilor care, conform Moscovei, exercită funcţia de „agent al străinătăţii”. Lista poate fi consultată pe site-ul Ministerului de Justiţie.

Comitetul împotriva Torturii militează pentru a determina autorităţile să ancheteze relele tratamente aplicate de forţele de securitate şi să ia măsuri pentru a le pune capăt. Organizaţia a lucrat în special asupra situaţiei din Cecenia.

Deja recunoscută ca „agent al străinătăţii” în 2015, apoi în 2016, organizaţia a decis să se autodizolve înainte de a se reforma în încercarea de a scăpa de această etichetă infamantă.

Eticheta „agent al străinătăţii”, care aminteşte de cea de „inamic al poporului” din epoca sovietică, este folosită masiv împotriva organizaţiilor, opozanţilor şi jurnaliştilor acuzaţi că desfăşoară activităţi politice finanţate din străinătate.

„Agenţii străinătăţii” sunt supuşi la numeroase constrângeri şi proceduri dificile, riscând să primească sancţiuni dure. Ei trebuie în special să indice acest statut în toate publicaţiile lor.

Clasarea Comitetului împotriva Torturii drept „agent al străinătăţii” survine într-un context de represiune nemiloasă împotriva oricărei voci critice în Rusia, în special de la lansarea intervenţiei militare din Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

De atunci, au fost interzise numeroase ONG-uri. În aprilie, autorităţile ruse au închis birourile organizaţiilor Amnesty International şi Human Rights Watch.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...