Rusia vrea să îşi dezvolte relaţia „strategică” cu Ungaria şi „va analiza” cererea de a livra gaz suplimentar

Rusia se aşteaptă să îşi dezvolte relaţia “strategică” pe care o are cu Ungaria, în ciuda sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană împotriva Moscovei, a declarat joi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, potrivit AFP.

“Apreciez sincer relaţiile noastre. Discuţiile noastre de azi au confirmat natura lor durabilă şi strategică. Şi le vom dezvolta prin toate mijloacele posibile”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă comună, la Moscova, cu omologul său ungar Peter Szijjarto.

Rusia nu va permite ca sancţiunile europene “să interfereze în cooperarea noastră şi vom căuta soluţii pentru ca această cooperare să devină în toate domeniile impermeabilă la aceste capricii şi încercări de pedepsire”, a adăugat el.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a spus că Moscova “va analiza” posibilitatea de a livra gaz suplimentar Ungariei în acest an.

“Astăzi, colegii noştri au exprimat interesul guvernului ungar pentru o nouă achiziţie de gaz natural în acest an. Această cerere va fi imediat transmisă şi analizată”, a declarat Lavrov în conferinţa de presă cu Szijjarto.

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menţinut relaţii strânse cu Rusia de la începutul invaziei din Ucraina şi s-a opus planurilor UE de a reduce dependenţa de importurile de petrol şi gaz din Rusia.

Şeful diplomaţiei ungare s-a deplasat joi la Moscova pentru a discuta despre achiziţia a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz natural, conform partidului FIDESZ al premierului ungar Viktor Orban.

Szijjarto urmează de asemenea să discute şi cu vicepremierul rus Alexander Novak, omul forte al sectorului energetic rus.

Vizita survine la o zi după prezentarea de către Bruxelles a unui plan care urmăreşte diminuarea cu 15% a cererii europene de gaz pentru a surmonta prăbuşirea livrărilor ruseşti şi pentru a reduce dependenţa de Moscova.

Ungaria, ţară din Europa Centrală fără acces la mare, importă din Rusia 65% din petrol şi 80% din gaz şi este îngrijorată de riscul unei penurii, astfel că săptămâna trecută a decretat “stare de urgenţă”.

Viktor Orban, care a condamnat ofensiva rusă împotriva Ucrainei, are o poziţie ambiguă faţă de Rusia.

El a votat sancţiunile alături de partenerii săi din UE, însă a blocat timp de mai multe săptămâni un plan de embargou asupra petrolului rus, spunând că ar fi vorba despre o “bombă atomică” lansată asupra economiei sale, înainte de a obţine o scutire pentru petrolul transportat prin conducte.

De atunci, Orban blamează neîncetat politica de sancţiuni, spunând că aceasta deteriorează situaţia din Ungaria.

UE “şi-a tras un glonţ în plămâni”, a spus el vineri, făcând apel la liderii UE să schimbe direcţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...