Efectele Brexit-ului: Ryanair ia în considerare delistarea de pe bursa din Londra

Publicat: 01 nov. 2021, 14:42, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Efectele Brexit-ului: Ryanair ia în considerare delistarea de pe bursa din Londra

Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, ia în considerare o delistare de pe bursa din Londra, o consecinţă directă a Brexit-ului.

Compania aeriană irlandeză,  Ryanair, şi-ar putea delista acţiunile de pe bursa de valori din Londra (LSE) ca urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Financial Times.

Michael O’Leary, CEO la Ryanair a afirmat că activităţile de tranzacţionare de pe LSE s-au redus în mod substanţial în 2021, în linie cu un trend generat de efectele Brexit-ului. Problema ar putea fi însă mult mai gravă pentru Ryanair, având în vedere că reglementările Uniunii Europene spun că operatorii aerieni trebuie să fie controlaţi şi deţinuţi majoritar de entităţi prezente în interiorul blocului comunitar. Ryanair (simbol bursier RYA) are o valoare de piaţă de aproape 20 de miliarde de euro. Acţiunile RYA au crerscut cu 35% în ultimele 12 luni și cu 9% de la începutul anului.

În luna septembrie, Ryanair, care va efectua o listare pe piaţa primară din Dublin, a forţat mai mulţi investitori din Regatul Unit să-și vândă acţiunile pentru a evita încălcarea regulilor de deţinere ale Uniunii.

Ştirile vin după ce grupul irlandez a raportat profit pentru prima dată din 2019, rezultat ce subliniază abilitatea operatorului de a-şi reveni dintr-o criză care a cuprins întreaga industrie a turismului.

A trecut pe profit, dar încheie anul pe pierderi

Ryanair a înregistrat un profit net de 225 de milioane de euro în trimestrul al treilea al acestui an. Ultima dată când a înregistrat profit, a fost la finalul anului 2019, înainte de a începe pandemia de Coronavirus. Cu toate acestea, Michael O’Leary, CEO la Ryanair, estimează că Ryanair va încheia anul 2021 tot pe pierderi, cuprinse între o sută și două sute de milioane de euro.

Dacă în anul 2019, compania irlandeză a înregistrat un profit de 1,3 miliarde de euro, în perioada martie-septembrie, prima jumătate a actualului exerciţiu financiar, a pierdut 48 milioane de euro, de la 411 milioane de euro.

În perioada aprilie 2019 – 31 martie 2020, Ryanair a transportat 140 milioane de pasageri, iar în perioada aprilie 2020-martie 2021, numărul acestora a scăzut la aproximativ 30 de milioane de pasageri.

Recent, Ryanair a anunțat că va refuza vânzarea de bilete anumitor clienți care și-au primit banii înapoi pentru zborurile ratate.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele