S-a aflat cine sunt proprietarii azilului din Tunari care au încercat să ascundă bătrânii „îngrijiți”. Doi cântăreți de operă celebri

Publicat: 11 iul. 2023, 09:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
S-a aflat cine sunt proprietarii azilului din Tunari care au încercat să ascundă bătrânii

Controalele demarate de autorități în centrele de îngrijire pentru bătrâni scot la iveală situații șocante. Patronii unui centru social din Pipera au încercat să ascundă pacienții într-o clădire în construcție, aflată în Tunari, totul pentru a evita controalele autorităților. Polițiștii au găsit în imobil 11 bătrâni. Aceștia au fost relocați imediat în alte centre.

Azilul de unde au fost ascunși bătrânii a fost fondat de un cuplu de cântăreți de operă, Romeo şi Julia Saleno, informează Antena3 CNN.

Pe site-ul centrului, Romeo Saleno se laudă cu spiritul său enciclopedic și spune că este student la facultatea de Medicină din Cluj.

Azilul era însă deja cunoscut cu probleme, asta pentru că imobilul principal de pe Bulevardul Pipera a fost închis cu mai mult timp în urmă, iar în momentul de față figura doar cu o singură anexă aflată în spatele clădirii principale, conform stiripesurse.ro.

Practica mutării pacienților înainte unor controale nu este una nouă. În dosarul azilelor din Ilfov care au fost percheziționate săptămână trecută, se arată în stenograme că administratorii închiriau clădiri pentru a duce acolo beneficiarii atunci când aflau că urmează să fie verificați.