S-a bifat un jalon PNRR: Statul începe să pună roboții la muncă.

Publicat: 14 iul. 2026, 18:35, de Radu Caranfil, în Administratie , ? cititori
S-a bifat un jalon PNRR: Statul începe să pună roboții la muncă.
statul pune roboții la treabă

124 de procese birocratice au fost deja automatizate prin PNRR – zice domnul Darău. Funcționarii scapă, cel puțin teoretic, de o parte dintre operațiunile repetitive, iar cetățenii ar trebui să primească răspunsuri mai repede. Proiectul valorează peste 17 milioane de euro și prevede automatizarea a 240 de procese din instituțiile publice.

În timp ce o bună parte din clasa politică își consumă energia în declarații, insulte și interminabile negocieri despre funcții, prin administrație se mai întâmplă și lucruri concrete.

Ministrul Economiei și Digitalizării, Irineu Darău, a anunțat îndeplinirea unui nou jalon din PNRR, dedicat introducerii tehnologiilor de automatizare a proceselor de lucru în instituțiile publice.

Până acum au fost livrate 124 de procese automatizate, dintr-un total de 240 prevăzute în proiect.

Ce înseamnă RPA

Tehnologia folosită poartă numele de RPA – „Robotic Process Automation”.

Denumirea poate suna mai spectaculos decât este cazul: prin instituții nu vor circula roboți metalici cu ștampilă și mapă sub braț.

Este vorba despre programe software capabile să execute automat operațiuni repetitive:

introducerea datelor, verificarea unor informații, completarea documentelor standard, transferul datelor între aplicații sau generarea unor răspunsuri și rapoarte.

Sunt exact acele sarcini care consumă ore întregi de muncă, produc erori și țin funcționarii ocupați cu operațiuni mecanice.

Mai puțină muncă de copiator uman

În varianta optimistă, automatizarea lasă personalului din administrație mai mult timp pentru dosarele complicate și pentru relația reală cu cetățeanul.

Beneficiile promise sunt cât se poate de concrete: reducerea timpilor de așteptare, mai puține greșeli, servicii mai rapide și proceduri mai previzibile.

Automatizarea poate elimina inclusiv situațiile în care aceeași informație este copiată manual de mai multe ori între sisteme care refuză să comunice între ele – una dintre marile ”performanțe” ale administrației românești digitalizate pe jumătate.

Un proiect de peste 17 milioane de euro

Investiția depășește 17 milioane de euro și este finanțată prin PNRR.

Pe lângă automatizarea celor 240 de procese, proiectul prevede înființarea unui Centru de Excelență în cadrul Autorității pentru Digitalizarea României.

Centrul ar urma să pregătească specialiști și să asigure dezvoltarea acestor soluții și după încheierea finanțării europene.

Această componentă contează.

România are destule platforme cumpărate cu bani mulți și abandonate după inaugurare, odată cu expirarea contractului sau schimbarea conducerii instituției.

Testul adevărat se dă la ghișeu

Anunțul reprezintă un progres real, cu condiția ca procesele automatizate să fie bine alese, folosite efectiv și măsurate prin rezultate.

Cifra de 124 arată bine într-un comunicat.

Pentru cetățean, valoarea proiectului va apărea abia când un document ajunge în câteva zile în loc de câteva săptămâni, când dispare o cerere inutilă sau când statul încetează să-i solicite pentru a cincea oară informații pe care deja le deține.

Digitalizarea serioasă începe exact aici:

calculatorul preia munca de calculator, iar omul rămâne disponibil pentru problemele care cer judecată, răspundere și bun-simț.